Miercuri seara

Draga jurnalule, e miercuri, e seara si e cald, dar desigur ca stii deja. Ceea ce probabil nu stii e ca pe langa cele enumerate mai sus exista si o stare de melancolie amestecata cu un sentiment de vina generat de cina mult prea consistenta pentru soldurile mele pe care am infulecat-o, recunosc umil, privind un film vechi dar destul de bun incat sa fie revizionat. Am incalcat una dintre cele nu-stiu-cate porunci ale dietei si ca sa-mi fie iertat pacatul promit ca maine o sa-mi dau si ultima farama de energie in sala de aerobic, asa poate dumnezeul taliei perfecte ma va ierta si imi va arde mai repede caloriile. De la o anumita varsta nu te mai iarta excesele. Fiecare cartof prajit si fiecare seara pierduta se plateste cu sudoare si efort. Dupa cina asta simt ca nici orasul nu ma mai vrea. M-as arunca in bratele marii si as ramane acolo pana la toamna. 

Masti, viata, dragoste si alte nimicuri

Viata asta e de cele mai multe ori dureroasa si nemiloasa, grea, ne apasa pe umeri si pe unii dintre noi ne pune in genunchi iar ca sa te ridici de acolo aproape ca ai nevoie de puteri supraomenesti... Am citit undeva ca savantii au descoperit ca atunci cand esti trist culorile chiar par a fi mai sterse, deci griul ala amestecat cu nuante sterse nu era in imaginatia mea. Mai demult vorbeam despre masti. Cred ca fiecare dintre noi are cel putin una. Intimitatea trebuie sa iti fie protejata cu orice pret, chiar daca pretul ala consta in a juca un pic de teatru. Ei, oameni buni, le dau apa la moara celor care spun ca am doua fete si va spun ca asa e, sunt un om normal cu 2 fete: cea sincera pe care cel mai des o folosesc acasa unde stau cu nasul in perna mea mult prea ingreunata de ganduri cenusii si patata cu centimetrii cubi intregi de lacrimi si cea vesela, prietenoasa si politicoasa pe care o folosesc in zilele in care ma trezesc cu apa in urechi. Hei, sunt o persoana extrovertita si daca nu ma dau cu capul de pereti si nu imi inund camera atunci cand simt nevoia sigur nu ma mai trezesc cu apa in urechi ci cu manecile legate la spate. Lasand nebunia deoparte ,chiar am intalnit pe cineva care nu a fost indragostit niciodata si nu are 6 ani. Prima data cand mi-a spus m-a bufnit rasul si am gandit ca exagereaza dar rasul meu se estompa cu cat ii priveam mai mult privire serioasa si neclintita pana cand am ramas intr-o grimasa de uimire : "Tu vorbesti serios?!" si a aprobat. Apoi m-am intristat la gandul ca nu a simtit niciodata ce simt eu, avand in spate material de iubit( o relatie de 4 ani) iar la momentul intrebarii era iubitul meu de mai bine de 7 luni... Si dupa tristete a venit panica si dupa panica... Senzatia de anestezie sentimetala. Hm! E vicleana... E tare vicleana si cu un simt al umorului un pic bolnav viata asta! Mi-a scos in cale atatia baieti si daca a vazut ca nu poate sa ma dovedeasca si-a scos arma cea mai puternica: baiatul visurilor mele cu un mic defect, e de piatra. Dar macar in ironia ei macabra imi mai scoate in momentele de maxima presiune cate un ras isteric care face pe toata lumea sa se intrebe daca am tabla de pe casa gaurita. Si da, sunt nebuna, inca sunt cu el.