Asa dimineata...

Deschid ochii... Ma uit la ceas... 10:23. Pun capul inapoi pe perna si rememorez visul care m-a bantuit inainte de trezire. Mai bine nu faceam asta pentru ca m-a indispus total. Cu o lene tipica diminetilor , ma ridic din culcusul meu si ii dau trezirea amicului meu HP , domnul laptop. Se trezeste si el greu, mai greu decat mine, imi pune un pic rabdarea la incercare dar intr-un final se redreseaza si e ascultator. Cu tigara intr-o mana si cafeaua in cealalta ascult muzica siropoasa perfecta sa-mi alimenteze starea de taiat vene in sanul careia m-am trezit, in timp ce injur fiecare particica din subconstient care mi-a generat visul de dinainte de trezire. Alimentata cu optimismul tipic mie , incerc sa-mi gasesc usita care sa ma scoata din starea asta. Ma uit pe geam... Inca e septembrie, e soare , nu mai e atat de cald afara dar de ce sa nu fiu multumita de ce mi se ofera? Peste  2 sau 3 saptamani o sa-mi inghete fundul la o simpla plimbare asa ca profit de soarele inca bland. Imi iau repede ceva pe mine si fug pe usa!   

Categoria "Pierderi"

Ca de obicei, ma aflu in miez de noapte numarand stele... Sau frunze sau mai stiu eu ce... Si ma gandesc... Ma gandesc ca uneori gandesc prea mult si nu e bine ca asta imi da de gandit ca daca gandesc prea mult ezit prea mult si daca ezit prea mult imi pierd startul si de la primul pas cursa e pierduta si nu prea imi place sa pierd. Dar in definitiv, cui dracu ii place sa piarda?! Suntem o specie cu pretentii mari de reusita. Pai un leu in savana daca isi ia kix cu o antilopa ramane flamand si nu se oftica atat de mult ca a pierdut cina dar un om daca pierde tramvaiul de sub nas injura de toti sfintii existenti si aia care urmeaza sa apara. Uneori in viata daca stii sa pierzi cu demnitate e ca si cum ai fi castigat jumatate din victorie. Si uite cum stau la ora 12:38 noaptea si pierd... Timpul. Cu ceva timp in urma am reusit cu aceeasi naivitate chioara sa-mi pierd iar inima... La naiba! Abia o recuperasem. Dar am avut noroc. La cat era de rupta am reusit sa pierd doar o parte din ea. Macar am ramas si eu cu ceva... Atata dragoste! Atata afectiune! Roz... Floricele... Fluturasi... Bleax! Prea dulce! M-am saturat de atatea dulcegarii. Si in definit URASC ROZUL!

Jongland printre amintiri

Septembrie... Duminica... 16:35... Ma bate o lene sora cu nepasarea in timp ce simturile urla la mine spunand ca am nevoie de un dus dupa miniescapada mea in natura. Am fost sa-mi vizitez bunicii intr-un sat relativ apropriat de Bucuresti si in acelasi timp am scos de la pastrare folderul cu amintiri din copilarie ,cu grija asezat in sertarul "Lucruri pretioase" din seiful mintii mele. Fiecare loc si fiecare strada are cate o poveste care imi pune un zambet idiot pe buze. Acolo am toata copilaria si mare parte din adolescenta. Acolo mi-am capatat mare parte din cicatricele care troneaza cu mandrie pe trupul meu. Nu pot sa spun ca am fost o fata pasionata de roz si papusi. Mingea si bicicleta erau pentru mine... Cum de altfel nici acum nu mi-am schimbat pasiunile, doar ca am mai adaugat cateva. Pasiune - actiune - efort - transpiratie, si iar ajung la subiectul "dus" , asa ca ma duc sa-mi scot praful din sange! Muah :*

Confesiunea unui vicios

Un fum... Doua fumuri... Trei tigari... Da! Stiu! Trisez... Am incheiat un pact si nu ma tin de cuvant... Sunt o pacatoasa dar adevarul e ca imi place sa fumez! De ce sa ma ascund dupa deget? Daca nu ar fi placerea de a bea o cafea dimineata insotita de o tigara fumuranda in timp ce imi exersez muschii pleoapelor adormite, m-as fi lasat de mult! Tigara imi e cel mai bun prieten , amant, iubit si nu in cele din urma terapeut. E adevarat , ca fiecare placere isi cere tributul, acesta fiind plamanii mei prafuiti, dar am hotarat! Cand o sa gasesc persoana care sa indeplineasca toate functiile tigarii, atunci o sa ma las de fumat! Pana atunci... Terapeutul meu isi pastreaza jobul. 

What if...

I was alone...

...Flying here and there...

... And then, suddenly, I met you!

It felt like a gunshot ...

...And all of a sudden my autumn became snugger...

...And colourful.

When you first hugged me ...

... It felt like I was floating...

... Or swimming in the clouds.

...And when you kiss me...

... You make me feel beautiful and wanted.

You are my best sunrise!

Septembrie... Miercuri

21 septembrie 2011... Suna alarma la 10:00 AM! Fara sa deschid ochii apas pe amanare si mai motai 10 minute in pat dupa care inevitabil trebuie sa ma ridic. Ma intind un pic... "Auch!!! Futu-i de febra musculara!!!" injur printre dinti. Pana sa ma desmeticesc de la durerea de abdomen-spate-umeri-etc ma loveste racoarea din camera. "De unde a venit gerul asta?!! Aduceti vara inapoi!" urlu adormita. Ies din camera mea, imi pun o cafea, aprind o tigara... Mama iar se uita ciudat la mine in timp ce se pregateste sa iasa pe usa. Dardai in timp ce-mi fumez tigara si apoi fug inapoi in pat! Treziti-ma cand vine vara!

Ascult...

Ascult... Se aud greierii care imi canta serenade la geam... Simfonia naturii este estompata din ce in ce mai mult de vocea constiintei mele care urla la mine din toti plamanii spunandu-mi ca daca o s-o tin in ritmul asta iar o sa ajung la terapie de grup. Ascult... Tac... O las sa se certe singura. Stiu ca probabil facand de capul meu o sa ajung la vorbele ei dar nu ma simt bine pana nu ma dau singura cu capul de pereti sa simt cum ma doare. Sunt masochista. Timpul asta in care m-am tot lovit, m-a durut si iar m-am lovit si iar m-a durut m-a facut sa ma imprietenesc cu durerea si parca am intrat intr-un cerc vicios. Parca merg pe un culoar, vad usa din capat , dar cu cat merg mai mult cu atat iesirea mea se departeaza. ...Si raman suspendata undeva intre realitate si vis unde fiecare zi se repeta la nesfarsit si de fiecare data trec prin aceleasi esecuri simtind aceeasi durere. Ascult... Mi se aud bataile inimii care imi tin ritmul respiratiei in timp ce incerc sa ma concentrez pe o iesire. Totul pare atat de fals... Vorbele sunt ca baloanele de sapun, acum sunt eliberate si intr-o secunda se risipesc in vant fara sa mai aiba vreo semnificatie. Ce sa cred? Pe cine sa cred? Cine spune adevarul si cine minte? Asta ma face iar sa ascult... Si stau cu ochii inchisi ignorand orice gand care ma poate baga iar in labirint... Ascult si astept sentinta intre peretii reci ai constiintei mele.  

Zburatorul

Din adancul imaginatiei mele se naste o dorinta. Ma uit la tine si ma intreb daca esti aievea sau iar am imaginatia prea bogata. Si cand te privesc ma inconjoara o senzatie de caldura si parca aramiul frunzelor de toamna se topeste peste chipul tau frumos si curge in cascade incete in jurul nostru. Vantul iti mangaie buzele pe care mai apoi le sarut plina de nerabdare ...Si esti dulce si cald ca un ceai cu scortisoara intr-o zi rece de iarna. Ma pierd in visul meu pueril si timpuriu cu o naivitate intentionata care imi place si ma face sa ma gandesc daca nu sunt oare masochista. Inchid ochii si ii deschid cu teama ca nu cumva sa te transformi in ceata si sa dispari printre nori. ...Si chiar daca dispari la lasarea zorilor sunt fericita ca te-am cunoscut pentru o clipa.

Perfectiunea sta in ochii privitorului

Buna ! Ma numesc Andra si am 17 ani! Sunt una dintre fetele alea pe care parintii le lauda si fetele le urasc. Imi place la scoala. In pauza de obicei stau in banca si imi verific tema si asta e o activitate aparent foarte hilara pentru colegii mei. Zilnic convietuiesc cu 23 de fete in aceeasi clasa dintre care 20 nu prea ma inghit sau nu prea ma observa, restul de 3 sa spunem ca ma agreeaza... Odata am luat 9 la teza la romana si am plans toata ziua. Toata clasa radea de mine. M-am simtit groaznic pentru ca "Ea" luase 10! Cum sa ia mai mult ca mine?!!! Ma calmez... Imi sterg lacrimile si ma duc acasa. Azi nu vreau sa vad niciun cunoscut in acelasi vagon de metrou cu mine. Pot sa spun ca am o viata linistita : am o mama frumoasa si desteapta care ma iubeste foarte mult, un tata destept si ambitios care imi face toate poftele si un catel pe care il iubesc foarte mult. Atunci cand mi-au adus-o pe Emma , pentru ca asa o cheama pe catelusa mea, am plans o ora in continuu de fericire. Nu as fi crezut vreodata ca mama va fi de acord cu un caine in casa. Emma acum e micuta. A inceput sa-si schimbe dintii si am gasit intr-o zi un colt de-al ei la mine intr-un papuc de casa. E foarte amuzanta cand i se vad dintii! ... Ma rog, aia pe care ii mai are ca in fata e stirba. Am un caine foarte dragut. Si o familie foarte iubitoare. As vrea ca timpul sa inghete acum! Sa am mereu 17 ani si Emma sa fie mereu mica, mama sa fie cu tata si noi toti sa traim aici , in aceeasi casa pentru totdeauna! Viata mea e perfecta!  

Flecuri... Sau fleacuri?

... Si te-am cautat... Te-am cautat de mi s-au tocit pantofii tot umbland dupa tine... Si te-am confundat cu atati altii... Si de fiecare data cand as fi putut pune pariu ca te-am gasit realizam ca as fi pierdut pariul... Si... Am incetat sa te mai caut! M-am saturat sa ma tot agit si de fiecare data sa nu primesc altceva decat noduri! Da! Noduri! Noduri la funiile de la picioare care ma impiedica sa avansez, noduri in gat de frustrare si dezamagire, noduri la inima ca iar m-am inselat in privinta a ce am gasit... Gata! M-am decis! Imi cumpar pantofi noi si nu mai caut! ...De fapt am hotarat asta de ceva timp si uite ca am ramas cu flecurile intregi, am inaintat putin , nu noduri... Dar ghici ce?! Cand m-am hotarat sa pun punct dai tu peste mine... De fapt... Nu stiu daca esti tu... Tin degetele incrucisate si ma detasez de societate. Azi am pensule, imi colorez ziua, maine voi avea muzica si poimaine? Poimaine poate o sa joc putin teatru ca m-am saturat sa fiu sincera! 

Condamnati la actorie

Sunt pe scena... Toate reflectoarele sunt indreptate spre mine... In jurul meu nu vad nimic. E un intuneric gros si catifelat din care nu se aud decat cateva soapte discrete. Ma fastacesc si incerc sa improvizez ceva. Uneori imi iese improvizatia si primesc aplauze , alteori nu si sunt improscata cu rasete rautacioase si batjocura. Fiecare dintre noi suntem personajul principal din propriile noastre piese de teatru. Viata nu este o piesa de teatru dintr-un anumit gen, este o combinatie armonioasa intre toate genurile dramatice dar un lucru este cert: la toti piesa se termina lafel. Cand mergi la teatru vrei sa vezi sfarsitul pentru ca de cele mai multe ori este neasteptat, dar in viata rolul fiecaruia are acelasi sfarsit, conteaza doar cate aplauze iei la final si cati ti-au apreciat evolutia. Artistul traieste pentru aplauze. Dintotdeauna viata mea a semanat cu un roman de aventura. Fiecare dimineata era altfel si fiecare seara aducea alt sfarsit. Nicio zi nu a semanat cu alta si niciodata nu mi-am dorit sa fie altfel, e perfect exacta asa cum e. Prin piesa mea de teatru au trecut tot felul de personaje care mi-au influentat mai mult sau mai putin prestatia pe scena. Uneori imi doresc sa fiu parte din ochiul salii si sa ma vad prin ochii lor. Oare pasesc cu forta si incredere sau par a fi doar o fata superficiala si obisnuita? In astfel de momente ma asalteaza un val de neincredere care ma trezeste si ma aduce cu picioarele pe pamant. Si despre iubire...In unele momente simt ca nu merit sa fiu iubita sau ca iubirea este un sentiment pe cale de disparitie. Societatea s-a transformat intr-un ocean de afaceristi. Casniciile sunt afaceri, dragostea se cumpara iar eu refuz sa fac astfel de negot. Probabil asta e cauza pentru care mai toate relatiile mele de 2 ani in coace s-au terminat inainte sa inceapa. Mi-e atat de dor sa pun capul pe perna seara avand in minte gandul ca abia astept sa adorm doar ca sa-l visez, stiind ca pentru el sunt cea mai importanta fata din lume fara sa conteze ce cupa port la sutien sau cat de lung am parul. In ziua de azi totul este fizic si sperficial. Cu surle si trambite societatea noastra a incoronat opulenta, vanitatea si rautatea. Cavalerismul e un mit iar baietii care vor sa investeasca sentimente sunt o specie pe cale de disparitie. Fiecare pretendent iti este din start adversar. Dar de ce sa privesc partea goala a paharului , cand in pahar inca mai e o picatura delicioasa de speranta pe care o sorb cu sete. Sunt un actor nebun si asta imi ocupa tot timpul!   

Toamna nu-i ca vara

1 septembrie 2011... Uau! Cand dracu a trecut vara?! Iar ascult salcia din gradina cum imi canta, poate imi mai domoleste starea de discomfort... Pe dracu! Imi vine sa ies pe strada si sa urlu in gura mare ca urasc tot! Tot tot tot! Nu suport toamna, iarna si orice anotimp care implica frig! Cred ca am un fel de astenie de toamna combinata cu violenta. Inspir, expir, zen... Incerc sa ma calmez... Pai azi e 1 septembrie, ar trebui sa ofer un cadou. Da... Nu stiti! Sa va spun. Cica am si eu o relatie complicata, si azi e ziua "complicatului" meu. Ieri am stat mare parte din zi si am pregatit cadoul. Am vrut sa ii ofer ceva creat de mainile mele, asa cadoul devine mai personal prin timpul si energia acordata crearii. M-am tavalit pe covor, m-am murdarit, am injurat, cum spune el, de la Sfanta Ana pana la Sfantul Zebedeu, dar intr-un final a iesit un cadou de care sunt mandra si multumita. Acum sper sa-l aprecieze si el... Nu ma mai gandesc nici la asta ca iar ma ia "astenia"! Buuuuuun... Calmeaza-te! E ora 19:15... As putea sa ma schimb si sa ies pe afara... Dar , la dracu , m-am saturat de rutina asta! Toata vara , in fiecare seara , iesit la aceeasi ora, in acelasi loc, cu acelasi grup! Rutina ma omoara! As putea sa ies la alergat ca parca lenea si-a pus un pic amprenta pe stratul meu adipos... Cred ca asta o sa fac! Imi imbrac treningul ,pe care parca s-a pus praful de cand sta in acelasi colt de sifonier, si dau o tura de parc! Sper ca inceputul vostru de toamna e un pic mai zen decat al meu. Muah! :*