Alta zi...

Suna telefonul! Futu-i! Nici nu am ascultat ce a spus si inchid... Nani again! Nu apuc sa adorm bine ca desigur, telefonul iar! Buna zicala "Esti bine venit ca telefonul in timpul sexului" numai ca aici trebuie adaptata: "Esti bine venit ca telefonul in timpul somnului". Nu ma mai incapatanez cu somnul si ma ridic din pat , nu are rost. Semizombie ma duc in bucatarie, mama se uita ciudat la mine. Nu am cafea facuta! Mi-e lene sa fac... Mi-a fumat mama aproape toate tigarile :-W Calmeaza-te... Inspira, expira, zen... Dormitez un pic in timp ce flencai un Seven Days Double cu visine care de fiecare data imi trezeste amintiri nu tocmai fericite. Ar trebui sa-mi schimb obiceiul de mic dejun! Nici nu ma trezesc bine ca aud : "Nu te duci si tu afara cu Emma?" . Pfoa! In palaria lui Hector de caine..."Si daca tot iesi du-te sa faci si cumparaturile!" ...Si de cumparaturi! Injur eu discret printre dinti. Ciufulita, adormita , in pijama si papuci de casa ma duc pana la magazin. Trec pe langa doi baieti si ii aud in spatele meu cum rad. Mi se r-u-p-e!!! Ajung acasa si pun pe repeat Bruno Mars - The lazy song! Nu am chef azi...

Life is short…. Eat desert first!!

Pesimistii spun life sucks, realistii spun ca trebuie sa ramai cu picioarele pe pamant , religiosii spun ca iti e dat sa traiesti asa cum vrea Dumnezeu dar eu zic ca viata e o combinatie exacta intre culoare, Dumnezeu, sansa, vis si realitate. Si mai cred ca cei care spun ca viata e roz sunt cam ... Limitati. Pai daca te uiti in jur vezi mii de nuante si culori aruncate peste tot. Parca traim intrun tablou abstract. Imagineaza-ti o scara cu un numar nelimitat de trepte. Cand te nasti esti la baza. Apoi toata viata e ca o competitie de urcat sau coborat trepte. Uneori sari peste cateva, alteori te impiedici si cazi. Cel mai important e sa nu piezi din vedere ceea ce te asteapta sus. Cazi... Te julesti... Nu-i nimic! Maine o sa urci inapoi o treapta si ai invatat cum sa-ti pansezi ranile, deci inveti tot timpul ceva. Viata e acumulare de cunostinte. Inveti sa iubesti, inveti sa ierti , inveti sa traiesti si nu sa supravietuesti. Daca reusesti sa inveti asta poti sa fluieri linistit melodia ta preferata pana ajungi la ultima treapta, si cand il gasesti pe cel care sa-ti ofere ritmul melodie deja treptele sunt urcate in pas de dans. Esti cine vrei tu sa fii, trebuie doar sa vrei!  

Divortez!!!

"Buna , eu sunt Filly!" Fac cunostinta cu muschiul meu intercostal si sper ca fiind draguta cu el poate nu mai e asa crispat si nu ma mai chinuie. Eu arunc spre el cu mangaieri si vorbe frumoase el da inapoi junghiuri! Pfffffff... Parca am fi un cuplu cu probleme de comunicare! Am incercat sa readuc relatia in punctul in care sa coabitam fericiti, cum era cu ceva timp in urma... I-am facut masaj , el nici vorba de reconciliere... Am zis ca daca il ignor poate tace, dar nici vorba, se vede ca e de-al meu! Si daca cu vorba buna si cu nepasarea nu a functionat , m-am enervat rau de tot si am zis ca il oblig!!! Gata ! Asa nu se mai poate! Am fugit la farmacie si am luat o cutie cu ibuprofen! Imediat cum am ajuns acasa am dat in jos pe gat doua capsule bicolore si am asteptat... 5... 10... 20! 30 de minute si asta tot rigid si bosumflat e !!! E incredibil... Pai daca eu nu reusesc sa-l fac mai binevoitor atunci poate o sa reuseasca altcineva... Eu spun ca divortez! Da! Ati inteles bine! Eu ma despart de muschiul meu intercostal de pe partea dreapta.   

Asteptare

Yupy! Ura! A trecut si ziua mea ! Dar de ce dracu ma bucur?! Pai... As putea sa ma bucur ca am avut prietenii aproape, ca am primit aproape tot ce mi-am dorit, ca ... Punct. A mai trecut un an peste mine, m-am fastacit, m-am agitat, am ras , am plans, am urlat, am injurat, m-am enervat si apoi... M-a parasit si somnul. ...Si staaaaaaaaaaaaau ca proasta la ora 6 dimineata si ma holbez la un monitor alb si astept... Astept... Ce dracu astept?! Pai eu stiu ce astept dar nu mai vine. Ba vine da' vine mai greu. Astept sa vina perioada aia in care nu imi mai vad capul de treaba, cand alerg ca nebuna de la un curs la altul, cand ma impart intre repetitii, cursuri, studio si agentie... Abia astept sa nu mai am timp nici sa ma gandesc sa mananc pentru ca mi-e dor de agitatia aia care ma tine in priza si imi antreneaza fiecare muschi si imi adauga inca o circumvolutiune pe creierasul meu ondulat. Intotdeauna am tanjit dupa originalitate si nu putini au fost oamenii care mi-au spus ca am stropul ala de nebunie care face diferenta. Dar nebunia nu e performanta. Nebunie poate avea oricine. Eu vreau performanta, vreau sa fiu pe varful omenirii marcand locul cu steagul  meu pentru ca eu sunt o natiune. O sa spuneti ca aberez si poate aveti dreptate tinand cont de  alcoolul, pe care cu legalitatea zilei mele de nastere, l-am consumat. Sunt un butoi... Nu! O mare... Nu! Un ocean intreg de sentimente si trairi. Am in mine o lume intreaga care abia asteapta sa se deslantuie. Pasesc in lume cu o energie incredibila pentru o persoana anemica. Si poate ca nu am nimic special... Poate sunt un om ca toti ceilalti dar eu lupt cu fiecare gand si actiune pentru bucatica mea din marele tort de inedit. Sunt un om mic cu ambitii mari.

A mai trecut un an...

23 de ani... Pffff! Cand ma uit la mine am impresia ca timpul m-a tras in piept. Pai ma simt de cel mult 17 ani si parca ma fastacesc simtindu-ma ca o mincinoasa cand ma intreaba lumea in stanga si in dreapata "Cati ani faci?" si desigur eu trebuie sa spun 23. Si apoi bineinteles aud afirmatii de genul "Mai mult de 18...19 ani nu iti dadeam!" . Pai daca majoritatea ma baga in sertarul cu adolescenta eu de ce as iesi de acolo? Imi place adolescenta la nebunie! De ce? Pentru ca e singura perioada a vietii in care esti si copil si matur, e perioada in care poti face orice "pentru ca nu ai mintea coapta" si nimeni nu te judeca prea dur: "Sunt si ei copii, se distreaza!". E perioada aia in care visezi cu ochii deschisi, te indragostesti tot timpul si totul parca este la alt nivel iar lumea se invarte in jurul tau si exact asa sunt eu: un copil mare vesnic indragostit pentru care fiecare zi e o noua aventura si fiecare culoare e incredibila. Daca privesti din coltul din care trebuie realizezi ca exista frumusete peste tot in jur. De exemplu ai privit vreodata norii? Sau ai dansat vreodata intr-o ploaie torentiala de vara? Sau ai privit vreodata un apus de vara cu sufletul incercand sa numeri culorile de pe cer? E atata culoare in lumea asta si majoritatea oamenilor parca au vedere monocromatica, totul la ei e alb-negru pentru ca au lasat grijile si problemele sa le fure culorile. Sau ati ascultat vreodata vantul cum se joaca printre frunze, sau ati incercat sa faceti o melodie din zgomotele orasului la o simpla plimbare? Incearca sa faci asta si o sa vezi ca viata de fapt poate fi un pic mai dulce si totul pare un pic mai usor. Te deconecteaza pentru cateva clipe de la gandurile care iti ucid sau ingradesc fericirea. Cei mai multi dintre noi, dupa o anumita varsta, isi pierd copilul din ei. Eu iubesc copilaria si voi fi intotdeauna un copil mare. De ce? Pentru ca lumea e un loc de joaca! Va iubesc! :*