Decembrie... Joi...

Deschid ochii... Ma uit la ceas... 11:07... Am o dimineata tarzie dupa o noapte lunga si cu exces de vise. In stanga - cearceaful smuls de pe pat , in dreapta - ursuletul se uita urat la mine. Nu e tocmai genul de dimineata dupa care ma omor asa ca inchid ochii si imi imaginez ca sunt in alta parte. Dupa 5 minute de exercitiu de imaginatie, deschid ochii si constat ca oricat as incerca , camera mea tot goala va fi  si ursuletul meu tot incruntat, asa ca ma ridic din pat dezamagita si deprimata de imaginea de "buna dimineata" pe care am avut-o. Mama nu a facut cafea. Motai pe scaun in timp ce mama pregateste o gura de "fiertura minune" pentru mine. "Mi-a iesit atat de buna de data asta! Gusta! Parca e ciocolata!" . Gusta cafeaua "la minut" a mamei, e pe departe de a fi ciocolata, dar e buna. Oricat de buna ar fi cafeaua ,nu ar putea sa indeparteze sentimentul asta de frica cu care m-am trezit. Am parte de o ciudata dimineata de decembrie. O zi buna!

Teatru

Teatru. Cuvant de provenienta latina [theatrum] care poate exprima atat de multe lucruri. Inca din vechime , anticii i-au cunoscut puterea de influentare a maselor de oameni. La inceput ,teatrul a fost un mijloc de venerare a zeilor, de amintire a eroilor sau de povestire a anumitor intamplari importante din istorie. Ulterior teatrul s-a transformat intr-o forma mascata de protest la adresa politicii si a celor bogati. Din antichitate pana in prezent, teatrul a trecut printr-o serie de schimbari majore. De la teatrul antic, in care protagonistii si corul erau alesi dintre cei bogati si numai ei aveau dreptul de a fi pe scena, corul ocupand spatiul cel mai indepartat de public iar protagonistii erau plasati cel mai aproape , purtand masti si costume supradimensionate reprezentand zeitati , ei fiind cel mai bine platiti artisti, echivalentul superstarurilor zilelor noastre, pana azi, cand teatrul a devenit o combinatie de munca, talent, pasiune, daruire si dragoste , actorii transformand niste vorbe scrise pe hartie in oameni palpabili si cu personalitate. Actoria este probabil una dintre cele mai solicitante arte , care iti antreneaza mintea , trupul, sufletul, ambitia, daruirea... Fiecare rol lasa o urma in personalitatea actorului, acesta fiind intr-o permanenta schimbare. Acesta postare este dedicata celor care iubesc teatrul si nu pot sa nu mentionez ca am scris cuvantul teatru de 9 ori si de fiecare data am avut in gand un singur nume: Adriana Pitesteanu, un profesor extraordinar.

Doar oameni

V-ati gandit vreodata cum ar fi aratat omenirea daca nu ar fi existat sentimente ci doar instincte si impulsuri? Imediat dupa ce mi-am pus intrebarea asta mi-a venit in minte faptul ca nu ar fi existat teatru, deci din start ar fi o lume trista. Cum marile opere au fost create avand la baza sentimente, nu ar fi existat nicio forma de arta. Iti poti imagina o lume fara arta? Mie imi e foarte greu sa-mi imaginez cum ar fi aratat fiecare zi a vietii mele in situatia in care arta nu ar fi fost posibila. Probabil si eu ,ca si restul omenirii, as fi fost preocupata de ducerea speciei mai departe si de supravietuire, acestea fiind actiuni instinctive. De multe ori am crezut ca sentimentele ma fac sa fiu o persoana slaba. Faptul ca ma indragostesc repede m-a facut sa ma simt vulnerabila si influentabila de cele mai multe ori dar gandindu-ma la cum ar arata lumea fara sentimentul asta , mi-am dat seama ca dragostea nu e vulnerabilitate, este ceea ce ne defineste ca oameni... Este lucrul care ne-a pus in varful piramidei trofice si ne-a facut stapanii acestei lumi. Fara sentimente am fi fost doar niste animale care fac totul doar pentru ca trebuie nu pentru ca simt. Suntem cine suntem datorita acestor lucruri numite sentimente. Din proprie experienta am observat ca baietii in general considera dragostea ca fiind o rusine, un semn de slabiciune sau o tentativa la adresa orgoliului lor masculin. Trist... Baieti, va informez ca fetele prefera baietii sensibili si sinceri cu ei si cu sentimentele lor.

Imi place...

Azi mi-am dat seama ca imi place rutina mea zilnica... Imi place cand ma prind controlorii in ratb fara bilet, sunt draguti cu mine si ma iarta de amenda... Imi place fericirea de a mai invata inca un cuvant intr-o limba total diferita de a mea... Imi place cand ma cearta profa ca nu m-am ridicat la asteptarile ei si imi place si mai mult cand ii pot demonstra ca pot mai mult decat crede... Imi place rasaritul vara... Imi place cand ninge cu fulgi mari... Imi place sentimentul din preajma Craciunului...  Imi place cand termin cursurile si alerg pe strazi ca nebuna ca sa ajung mai repede la tine... Imi place secunda de dinainte sa-ti intalnesc privirea dupa o zi in care mi-am imaginat cum o sa ma strangi in brate cand o sa ma vezi... Imi place sa cred ca ti-e dor de mine chiar daca nu vrei sa recunosti... Imi place amintirea clipei in care te-am cunoscut... Imi place suvita care uneori iti mangaie obrazul... Imi place buza de jos pentru ca ma lasa s-o musc... Imi place cum ma privesti atunci cand crezi ca nu te vad... Imi place atunci cand faci pe seful... Imi place cand ma certi... Cand iti faci griji... Cand ma suni... Cand ma trezesc langa tine...  Imi place dulce!

Cand se lasa cortina...

Ploua... Uneori ploua chiar si atunci cand nu e niciun nor pe cer, chiar si atunci cand ninge, chiar si atunci cand nu ploua si te mangaie soarele... Chiar si atunci poate sa ploua. Iar ploaia asta grea si torentiala lasa intre mine si restul lumii o cortina de apa rece care spune " pauza de spectacol" si ma pune pe unavailable. ...Si continui sa vorbesc , sa-mi gonesc gandurile, sa ma teleportez mental in alt loc... Vreau un sedativ! Vreau sa dorm mult si fara vise pentru ca , la dracu, si acolo ploua! ...Si imi imaginez cum spre mine vine un tip dragut cu un pahar de cocktail , iar in timp ce imi intinde paharul imi spune ,cu un zambet ca pentru reclama la pasta de dinti: "portie dubla de anestezic". Intind mana cu sete si dau sa beau... Cand duc paharul la gura realizez ca este ceaiul meu de menta care sta de o ora rece langa laptop. Si gata cu visul cu ochii deschisi... Pana la urma o sa-mi termin ceaiul fara anestezic si o sa ma duc in patul meu mare si gol si o sa dorm in ploaie. Si poate in vis nu o sa mai ploua... 

Felicetta

Imi vine sa scriu! Vreau sa scriu... Vreau sa scriu despre cat de fericita sunt... Dar sunt atat de fericita incat nu imi gasesc cuvintele. Poate o sa crezi ca am luat-o rau de tot pe aratura si poate ai dreptate, dar cand ma uit in jurul meu nu am de ce sa nu fiu fericita! Sunt in starea aia de prostie totala cand ma uit in gol si rad singura. Stiu... E patetic, dar recunoaste ca ai avut si tu momente d-astea si au fost super! Si nu! Nu am luat nimic interzis ca sa ma simt asa... Sunt in stare naturala, dopata cu serotonina si un pic de exaltare emotionala.  Si dupa postarea asta mai ca imi vine sa ma las de scris ca parca mintea mea e o foaie pe care se repeta doua cuvinte si atat! Vocabularul meu s-a redus la 2 cuvinte... Si nu sunt alea din roboti :)) In fine... Ma duc cu fericirea mea cu tot in pat ca maine dimineata la ora 8 cand o sa sune alarma fericirea o sa se cam spulbere si o sa raman doar cu motivarea de a ma ridica din pat! Somn usor! 

Viata in stil Commedia dell'arte

 Sunt un simplu om... Ceea ce ma deosebeste de majoritatea este curajul de a spune adevarul si d-asta unii ma pun in "camasa de forta" trimitandu-ma verbal la ospiciu. Cica sunt nebuna... Si ce daca! Daca a fi un om in toate facultatile mentale inseamna a disimula cu eleganta , a privi lumea cu superficialitate , a face abuz de placerile lumesti , a fi egoist... A purta zilnic cate o masca, care  in ochii lumii intruchipeaza normalitatea, atunci eu sunt fericita si infinit recunoscatoare pentru "afectiunea mea psihica" care pare-se imi tine ochii deschisi. Privind din exterior lumea pare o mare scena pe care e in desfasurare cel mai mare spectacol din categoria "Commedia dell'arte" . Daca deschizi televizorul, inevitabil dai peste cativa "Pantalone" , daca te imbraci un pic feminin cu siguranta vei interactiona cu un "Capitano" iar fiecare gasca are "Arlecchino" al ei... Si cum  fiecare are cate un rol , eu sunt indragostita care asteapta "actorul" ala fara masca... Un fel de Isabella care viseaza la Flavio al ei.

Cine se trezeste de dimineata duminica... ajunge inapoi in pat!

Numara uuuuuuuuuuuuuuuuuunnnnnnnuuuuu... dooooooooooooooooooooooooi... treeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei... Inspira expira zeeeeeeeen. Azi se anunta cer innorat pe arii extinse cu precipitatii sporadice, temperaturi scazute iar la munte posibile caderi de zapada, adica ninge fratilor. Ce mama dracu?! Ieri am fost la facultate in fusta si azi mi-am scos bocancii de la naftalina! Parca zici ca si vremea s-a dereglat. Traiesc intr-o tara in care nici macar temperaturile de afara nu mai sunt normale. Si eu ma plangeam ca e mare dezorganizare la facultate, orar existent dar secret, cozi comuniste la secretariat si nimeni nu stie nimic despre nimic. Facultate fucked up, vreme afara fucked up, stare fucked up si toate puse cap la cap imi fac creierii fucked up. Sa nu mai vorbim de partea cu corazonul ca acolo e de n-ar fi. Asta e partea in care eu trebuia sa vad partea aia plina a paharului si sa spun "dar nu trebuie sa ma enervez si sa disper pentru ca in paharul asta mai e un strop de cacat, deci nu e gol". Bullshit! Cred ca am dreptul, odata pe an , sa-mi iau o zi concediu de la optimism. Sa spunem ca azi sunt posedata de fantoma unui pesimist convins si nu se exorcizeaza decat dupa ce trag un somn odihnitor. Deocamdata las fantoma la locul ei pentru ca am fost la sala si am consumat un pliculet suspect pe care scria energizant concentrat, deci sunt un fel de iepurasul duracel cu baterii conectate la priza. O singura persoana din lumea asta ma poate scoate din starea de nestare dar sa spunem ca este oarecum... Retinuta, asa ca apelez la vesnicul , scumpul , iubitul si mult prea dragul meu Puck, un personaj tare dragalas creat cu maiestrie de domnul W. Shakespeare pentru "Visul unei nopti de vara".  

Esti ceea ce gandesti

Te uiti in fata si vezi cum toate grijile si problemele isi arata dintii ranjiti in timp ce tu crezi ca esti inconjurat si nu mai ai scapare? Pai stai o secunda, pune pauza, si gandeste-te. Ce rezolvi daca te faci mic , te pui in fund si incepi sa-ti plangi de mila in timp ce sar toate pe tine spaland cu tine podeaua? Pe langa faptul ca iti iei si ultima sansa de a invinge, devi un las care se lasa prada pesimismului. Gandeste-te ca fiecare dintre treburile astea care te apasa are cate o rezolvare, numai ca tu nu ai gasit-o inca. Personal iti spun ca am fost in situatii in care parea ca nu mai am nicio sansa de iesire, dar intorcand problema pe toate partile si analizand-o din toate unghiurile am gasit rezolvarea la ecuatia incalcita pe care mi-a pus-o viata pe tabla. In cel mai critic moment al problemei trebuie sa gandesti limpede, sa fi calm, in adancul sufletului tau sa crezi cu tarie ca exista rezolvare si atunci se va produce minunea. Ti se va aprinde un beculet care va spulbera demonii. Mereu am fost o persoana optimista si plina de veselie, chiar si atunci cand sufletul imi plangea eu ii radeam in fata spunand ca e las. Puterea nu vine din trup, puterea e ascunsa adanc in creier, nu trebuie decat sa descoperi cum s-o activezi si vei putea misca muntii din loc. Gandul e cea mai puternica arma pe care o ai la indemana. Esti ceea ce gandesti!

Inaintea zorilor

Ma priveste... Imi desgoleste sufletul din priviri si imi desbraca constiinta de pacate. Ma anesteziaza si ma arunca dincolo de ratiune. Este un zeu viclean care imi pacaleste simturile cu soapte pacatoase... Este in fata mea iar la o simpla clipire dispare. Ma invaluie cum fumul unei tigari asalteaza plamanii intunecati ai unui vicios. Imi asalteaza toate simturile si ma arunca undeva intre vis si ratiune unde totul e inselator. Plutesc... Deasupra mea sunt norii iar sub mine e o jungla de asfalt care abia asteapta sa-si infiga coltii in trupul meu. Imi tine sufletul in palma iar cu un simplu gest imi poate hotari soarta. Prefera sa imi priveasca spaima si sa ma dopeze cu adrenalina... Apoi se plictiseste si ma arunca in gol. Din adancul corzilor vocale imi ies tipete de spaima in timp ce alunec prin aerul rarefiat. Simt cum de piele mi se freaca bucatele de cer si continui sa cad... Si cand aproape m-am lovit de asfalt... Tresar din vis! Zeul viclean a disparut. Bataile inimii imi tin ritmul respiratiei in timp ce sfere perfecte de transpiratie mi se rostogolesc de pe frunte... Dar nu am de ce sa imi fie frica. Tu esti acolo in dreapta mea. Fara sa stii m-ai salvat de demonul din vis.... Fara sa stii ma aperi de mine.      

Adevar sau provocare

Sticluta se invarte... Si se invarte... Si se opreste la mine! Se aude o voce zambareata si nerbdatoare "Adevar sau provocare?!!" . In mod normal as spune provocare pentru sa sunt o leoaica curajoasa si deschisa la provocari dar azi n-am chef de rutina... Azi spun Adevar! Si nu mi-e frica de adevar, oricat de groaznic, dureros, nedrept si incorect ar fi. Prefer sa spun si sa aud adevarul decat o minciuna care sa ma faca sa ma simt mai bine pe moment. Adevarul prezentului meu e ca am cateva indoieli , ca orice om de altfel, cateva ambitii, cateva sentimente... Imi place sa am cate putin din fiecare. Multa lume ar spune ca sunt nebuna implicandu-ma in atatea lucruri, avand sentimente pentru ceea ce nu-mi apartine, luptand fara incetare pentru ceea ce imi pune un zambet temporar pe buze, dar eu spun ca viata fara teluri e ca fumatul - inspiri fum fara niciun castig. Privesc viata ca pe o succesiune de comedii si tragedii in care tu esti personajul principal si ai dreptul la cea mai buna prestatie, asta daca muncesti pentru acest premiu. Nu primesti nimic fara sa dai ceva in schimb. Mai devreme sau mai tarziu platesti sau esti rasplatit pentru actiunile tale. Fericirea e o constanta care depinde de puterea de a trece peste "tragediile" care ne ies in cale. Adevar si pace! 

Back 2 School

'Neata! Azi imi pun bentita pe cap, imi iau rochita albastra in carouri , imi pun sortuletul albastru, ghiozdanelul in spate si cu un aer incarcat de energie fug nerabdatoare la scoala! Pe dracu! Sunt rupta de oboseala. Cand a sunat alarma la 8 , dupa ce am adormit pe la 1 secata de orice urma decenta de putere, am injurat de toti sfintii in timp ce i-am dat snooz... De 2 ori! Cu un ochi inchis si unul intredeschis imi beau cafeaua facuta nu stiu cum pentru ca dormeam cand am pus apa in ibric. Nici nu stiu daca e cafea la cat de adormita eram cand am facut mixul dubios din ea. O tigara nici nu stiu cand s-a transformat in fum , cred ca visam ca fumez sau chiar am fumat-o ca deja sunt la a doua. Bine macar ca in dimineata asta nu-mi mai amintesc ce am visat. Am scapat macar de depresia after-dreaming. Pseudo cafeaua mea incepe sa-si faca efectul si imi deschide ochii. Mai bine nu o facea pentru ca vad dezastrul din camera. La dracu! Acum trebuie sa alerg prin casa ca deja intarzi in prima mea zi de "scoala". Scolarita asta va saruta in fuga! :* (scuzati eventualele greseli sau litere mancate , dar micul dejun a lipsit cu desavarsire si am tastat cu ochii inchisi)

Asa dimineata...

Deschid ochii... Ma uit la ceas... 10:23. Pun capul inapoi pe perna si rememorez visul care m-a bantuit inainte de trezire. Mai bine nu faceam asta pentru ca m-a indispus total. Cu o lene tipica diminetilor , ma ridic din culcusul meu si ii dau trezirea amicului meu HP , domnul laptop. Se trezeste si el greu, mai greu decat mine, imi pune un pic rabdarea la incercare dar intr-un final se redreseaza si e ascultator. Cu tigara intr-o mana si cafeaua in cealalta ascult muzica siropoasa perfecta sa-mi alimenteze starea de taiat vene in sanul careia m-am trezit, in timp ce injur fiecare particica din subconstient care mi-a generat visul de dinainte de trezire. Alimentata cu optimismul tipic mie , incerc sa-mi gasesc usita care sa ma scoata din starea asta. Ma uit pe geam... Inca e septembrie, e soare , nu mai e atat de cald afara dar de ce sa nu fiu multumita de ce mi se ofera? Peste  2 sau 3 saptamani o sa-mi inghete fundul la o simpla plimbare asa ca profit de soarele inca bland. Imi iau repede ceva pe mine si fug pe usa!   

Categoria "Pierderi"

Ca de obicei, ma aflu in miez de noapte numarand stele... Sau frunze sau mai stiu eu ce... Si ma gandesc... Ma gandesc ca uneori gandesc prea mult si nu e bine ca asta imi da de gandit ca daca gandesc prea mult ezit prea mult si daca ezit prea mult imi pierd startul si de la primul pas cursa e pierduta si nu prea imi place sa pierd. Dar in definitiv, cui dracu ii place sa piarda?! Suntem o specie cu pretentii mari de reusita. Pai un leu in savana daca isi ia kix cu o antilopa ramane flamand si nu se oftica atat de mult ca a pierdut cina dar un om daca pierde tramvaiul de sub nas injura de toti sfintii existenti si aia care urmeaza sa apara. Uneori in viata daca stii sa pierzi cu demnitate e ca si cum ai fi castigat jumatate din victorie. Si uite cum stau la ora 12:38 noaptea si pierd... Timpul. Cu ceva timp in urma am reusit cu aceeasi naivitate chioara sa-mi pierd iar inima... La naiba! Abia o recuperasem. Dar am avut noroc. La cat era de rupta am reusit sa pierd doar o parte din ea. Macar am ramas si eu cu ceva... Atata dragoste! Atata afectiune! Roz... Floricele... Fluturasi... Bleax! Prea dulce! M-am saturat de atatea dulcegarii. Si in definit URASC ROZUL!

Jongland printre amintiri

Septembrie... Duminica... 16:35... Ma bate o lene sora cu nepasarea in timp ce simturile urla la mine spunand ca am nevoie de un dus dupa miniescapada mea in natura. Am fost sa-mi vizitez bunicii intr-un sat relativ apropriat de Bucuresti si in acelasi timp am scos de la pastrare folderul cu amintiri din copilarie ,cu grija asezat in sertarul "Lucruri pretioase" din seiful mintii mele. Fiecare loc si fiecare strada are cate o poveste care imi pune un zambet idiot pe buze. Acolo am toata copilaria si mare parte din adolescenta. Acolo mi-am capatat mare parte din cicatricele care troneaza cu mandrie pe trupul meu. Nu pot sa spun ca am fost o fata pasionata de roz si papusi. Mingea si bicicleta erau pentru mine... Cum de altfel nici acum nu mi-am schimbat pasiunile, doar ca am mai adaugat cateva. Pasiune - actiune - efort - transpiratie, si iar ajung la subiectul "dus" , asa ca ma duc sa-mi scot praful din sange! Muah :*

Confesiunea unui vicios

Un fum... Doua fumuri... Trei tigari... Da! Stiu! Trisez... Am incheiat un pact si nu ma tin de cuvant... Sunt o pacatoasa dar adevarul e ca imi place sa fumez! De ce sa ma ascund dupa deget? Daca nu ar fi placerea de a bea o cafea dimineata insotita de o tigara fumuranda in timp ce imi exersez muschii pleoapelor adormite, m-as fi lasat de mult! Tigara imi e cel mai bun prieten , amant, iubit si nu in cele din urma terapeut. E adevarat , ca fiecare placere isi cere tributul, acesta fiind plamanii mei prafuiti, dar am hotarat! Cand o sa gasesc persoana care sa indeplineasca toate functiile tigarii, atunci o sa ma las de fumat! Pana atunci... Terapeutul meu isi pastreaza jobul. 

What if...

I was alone...

...Flying here and there...

... And then, suddenly, I met you!

It felt like a gunshot ...

...And all of a sudden my autumn became snugger...

...And colourful.

When you first hugged me ...

... It felt like I was floating...

... Or swimming in the clouds.

...And when you kiss me...

... You make me feel beautiful and wanted.

You are my best sunrise!

Septembrie... Miercuri

21 septembrie 2011... Suna alarma la 10:00 AM! Fara sa deschid ochii apas pe amanare si mai motai 10 minute in pat dupa care inevitabil trebuie sa ma ridic. Ma intind un pic... "Auch!!! Futu-i de febra musculara!!!" injur printre dinti. Pana sa ma desmeticesc de la durerea de abdomen-spate-umeri-etc ma loveste racoarea din camera. "De unde a venit gerul asta?!! Aduceti vara inapoi!" urlu adormita. Ies din camera mea, imi pun o cafea, aprind o tigara... Mama iar se uita ciudat la mine in timp ce se pregateste sa iasa pe usa. Dardai in timp ce-mi fumez tigara si apoi fug inapoi in pat! Treziti-ma cand vine vara!

Ascult...

Ascult... Se aud greierii care imi canta serenade la geam... Simfonia naturii este estompata din ce in ce mai mult de vocea constiintei mele care urla la mine din toti plamanii spunandu-mi ca daca o s-o tin in ritmul asta iar o sa ajung la terapie de grup. Ascult... Tac... O las sa se certe singura. Stiu ca probabil facand de capul meu o sa ajung la vorbele ei dar nu ma simt bine pana nu ma dau singura cu capul de pereti sa simt cum ma doare. Sunt masochista. Timpul asta in care m-am tot lovit, m-a durut si iar m-am lovit si iar m-a durut m-a facut sa ma imprietenesc cu durerea si parca am intrat intr-un cerc vicios. Parca merg pe un culoar, vad usa din capat , dar cu cat merg mai mult cu atat iesirea mea se departeaza. ...Si raman suspendata undeva intre realitate si vis unde fiecare zi se repeta la nesfarsit si de fiecare data trec prin aceleasi esecuri simtind aceeasi durere. Ascult... Mi se aud bataile inimii care imi tin ritmul respiratiei in timp ce incerc sa ma concentrez pe o iesire. Totul pare atat de fals... Vorbele sunt ca baloanele de sapun, acum sunt eliberate si intr-o secunda se risipesc in vant fara sa mai aiba vreo semnificatie. Ce sa cred? Pe cine sa cred? Cine spune adevarul si cine minte? Asta ma face iar sa ascult... Si stau cu ochii inchisi ignorand orice gand care ma poate baga iar in labirint... Ascult si astept sentinta intre peretii reci ai constiintei mele.  

Zburatorul

Din adancul imaginatiei mele se naste o dorinta. Ma uit la tine si ma intreb daca esti aievea sau iar am imaginatia prea bogata. Si cand te privesc ma inconjoara o senzatie de caldura si parca aramiul frunzelor de toamna se topeste peste chipul tau frumos si curge in cascade incete in jurul nostru. Vantul iti mangaie buzele pe care mai apoi le sarut plina de nerabdare ...Si esti dulce si cald ca un ceai cu scortisoara intr-o zi rece de iarna. Ma pierd in visul meu pueril si timpuriu cu o naivitate intentionata care imi place si ma face sa ma gandesc daca nu sunt oare masochista. Inchid ochii si ii deschid cu teama ca nu cumva sa te transformi in ceata si sa dispari printre nori. ...Si chiar daca dispari la lasarea zorilor sunt fericita ca te-am cunoscut pentru o clipa.

Perfectiunea sta in ochii privitorului

Buna ! Ma numesc Andra si am 17 ani! Sunt una dintre fetele alea pe care parintii le lauda si fetele le urasc. Imi place la scoala. In pauza de obicei stau in banca si imi verific tema si asta e o activitate aparent foarte hilara pentru colegii mei. Zilnic convietuiesc cu 23 de fete in aceeasi clasa dintre care 20 nu prea ma inghit sau nu prea ma observa, restul de 3 sa spunem ca ma agreeaza... Odata am luat 9 la teza la romana si am plans toata ziua. Toata clasa radea de mine. M-am simtit groaznic pentru ca "Ea" luase 10! Cum sa ia mai mult ca mine?!!! Ma calmez... Imi sterg lacrimile si ma duc acasa. Azi nu vreau sa vad niciun cunoscut in acelasi vagon de metrou cu mine. Pot sa spun ca am o viata linistita : am o mama frumoasa si desteapta care ma iubeste foarte mult, un tata destept si ambitios care imi face toate poftele si un catel pe care il iubesc foarte mult. Atunci cand mi-au adus-o pe Emma , pentru ca asa o cheama pe catelusa mea, am plans o ora in continuu de fericire. Nu as fi crezut vreodata ca mama va fi de acord cu un caine in casa. Emma acum e micuta. A inceput sa-si schimbe dintii si am gasit intr-o zi un colt de-al ei la mine intr-un papuc de casa. E foarte amuzanta cand i se vad dintii! ... Ma rog, aia pe care ii mai are ca in fata e stirba. Am un caine foarte dragut. Si o familie foarte iubitoare. As vrea ca timpul sa inghete acum! Sa am mereu 17 ani si Emma sa fie mereu mica, mama sa fie cu tata si noi toti sa traim aici , in aceeasi casa pentru totdeauna! Viata mea e perfecta!  

Flecuri... Sau fleacuri?

... Si te-am cautat... Te-am cautat de mi s-au tocit pantofii tot umbland dupa tine... Si te-am confundat cu atati altii... Si de fiecare data cand as fi putut pune pariu ca te-am gasit realizam ca as fi pierdut pariul... Si... Am incetat sa te mai caut! M-am saturat sa ma tot agit si de fiecare data sa nu primesc altceva decat noduri! Da! Noduri! Noduri la funiile de la picioare care ma impiedica sa avansez, noduri in gat de frustrare si dezamagire, noduri la inima ca iar m-am inselat in privinta a ce am gasit... Gata! M-am decis! Imi cumpar pantofi noi si nu mai caut! ...De fapt am hotarat asta de ceva timp si uite ca am ramas cu flecurile intregi, am inaintat putin , nu noduri... Dar ghici ce?! Cand m-am hotarat sa pun punct dai tu peste mine... De fapt... Nu stiu daca esti tu... Tin degetele incrucisate si ma detasez de societate. Azi am pensule, imi colorez ziua, maine voi avea muzica si poimaine? Poimaine poate o sa joc putin teatru ca m-am saturat sa fiu sincera! 

Condamnati la actorie

Sunt pe scena... Toate reflectoarele sunt indreptate spre mine... In jurul meu nu vad nimic. E un intuneric gros si catifelat din care nu se aud decat cateva soapte discrete. Ma fastacesc si incerc sa improvizez ceva. Uneori imi iese improvizatia si primesc aplauze , alteori nu si sunt improscata cu rasete rautacioase si batjocura. Fiecare dintre noi suntem personajul principal din propriile noastre piese de teatru. Viata nu este o piesa de teatru dintr-un anumit gen, este o combinatie armonioasa intre toate genurile dramatice dar un lucru este cert: la toti piesa se termina lafel. Cand mergi la teatru vrei sa vezi sfarsitul pentru ca de cele mai multe ori este neasteptat, dar in viata rolul fiecaruia are acelasi sfarsit, conteaza doar cate aplauze iei la final si cati ti-au apreciat evolutia. Artistul traieste pentru aplauze. Dintotdeauna viata mea a semanat cu un roman de aventura. Fiecare dimineata era altfel si fiecare seara aducea alt sfarsit. Nicio zi nu a semanat cu alta si niciodata nu mi-am dorit sa fie altfel, e perfect exacta asa cum e. Prin piesa mea de teatru au trecut tot felul de personaje care mi-au influentat mai mult sau mai putin prestatia pe scena. Uneori imi doresc sa fiu parte din ochiul salii si sa ma vad prin ochii lor. Oare pasesc cu forta si incredere sau par a fi doar o fata superficiala si obisnuita? In astfel de momente ma asalteaza un val de neincredere care ma trezeste si ma aduce cu picioarele pe pamant. Si despre iubire...In unele momente simt ca nu merit sa fiu iubita sau ca iubirea este un sentiment pe cale de disparitie. Societatea s-a transformat intr-un ocean de afaceristi. Casniciile sunt afaceri, dragostea se cumpara iar eu refuz sa fac astfel de negot. Probabil asta e cauza pentru care mai toate relatiile mele de 2 ani in coace s-au terminat inainte sa inceapa. Mi-e atat de dor sa pun capul pe perna seara avand in minte gandul ca abia astept sa adorm doar ca sa-l visez, stiind ca pentru el sunt cea mai importanta fata din lume fara sa conteze ce cupa port la sutien sau cat de lung am parul. In ziua de azi totul este fizic si sperficial. Cu surle si trambite societatea noastra a incoronat opulenta, vanitatea si rautatea. Cavalerismul e un mit iar baietii care vor sa investeasca sentimente sunt o specie pe cale de disparitie. Fiecare pretendent iti este din start adversar. Dar de ce sa privesc partea goala a paharului , cand in pahar inca mai e o picatura delicioasa de speranta pe care o sorb cu sete. Sunt un actor nebun si asta imi ocupa tot timpul!   

Toamna nu-i ca vara

1 septembrie 2011... Uau! Cand dracu a trecut vara?! Iar ascult salcia din gradina cum imi canta, poate imi mai domoleste starea de discomfort... Pe dracu! Imi vine sa ies pe strada si sa urlu in gura mare ca urasc tot! Tot tot tot! Nu suport toamna, iarna si orice anotimp care implica frig! Cred ca am un fel de astenie de toamna combinata cu violenta. Inspir, expir, zen... Incerc sa ma calmez... Pai azi e 1 septembrie, ar trebui sa ofer un cadou. Da... Nu stiti! Sa va spun. Cica am si eu o relatie complicata, si azi e ziua "complicatului" meu. Ieri am stat mare parte din zi si am pregatit cadoul. Am vrut sa ii ofer ceva creat de mainile mele, asa cadoul devine mai personal prin timpul si energia acordata crearii. M-am tavalit pe covor, m-am murdarit, am injurat, cum spune el, de la Sfanta Ana pana la Sfantul Zebedeu, dar intr-un final a iesit un cadou de care sunt mandra si multumita. Acum sper sa-l aprecieze si el... Nu ma mai gandesc nici la asta ca iar ma ia "astenia"! Buuuuuun... Calmeaza-te! E ora 19:15... As putea sa ma schimb si sa ies pe afara... Dar , la dracu , m-am saturat de rutina asta! Toata vara , in fiecare seara , iesit la aceeasi ora, in acelasi loc, cu acelasi grup! Rutina ma omoara! As putea sa ies la alergat ca parca lenea si-a pus un pic amprenta pe stratul meu adipos... Cred ca asta o sa fac! Imi imbrac treningul ,pe care parca s-a pus praful de cand sta in acelasi colt de sifonier, si dau o tura de parc! Sper ca inceputul vostru de toamna e un pic mai zen decat al meu. Muah! :*

Alta zi...

Suna telefonul! Futu-i! Nici nu am ascultat ce a spus si inchid... Nani again! Nu apuc sa adorm bine ca desigur, telefonul iar! Buna zicala "Esti bine venit ca telefonul in timpul sexului" numai ca aici trebuie adaptata: "Esti bine venit ca telefonul in timpul somnului". Nu ma mai incapatanez cu somnul si ma ridic din pat , nu are rost. Semizombie ma duc in bucatarie, mama se uita ciudat la mine. Nu am cafea facuta! Mi-e lene sa fac... Mi-a fumat mama aproape toate tigarile :-W Calmeaza-te... Inspira, expira, zen... Dormitez un pic in timp ce flencai un Seven Days Double cu visine care de fiecare data imi trezeste amintiri nu tocmai fericite. Ar trebui sa-mi schimb obiceiul de mic dejun! Nici nu ma trezesc bine ca aud : "Nu te duci si tu afara cu Emma?" . Pfoa! In palaria lui Hector de caine..."Si daca tot iesi du-te sa faci si cumparaturile!" ...Si de cumparaturi! Injur eu discret printre dinti. Ciufulita, adormita , in pijama si papuci de casa ma duc pana la magazin. Trec pe langa doi baieti si ii aud in spatele meu cum rad. Mi se r-u-p-e!!! Ajung acasa si pun pe repeat Bruno Mars - The lazy song! Nu am chef azi...

Life is short…. Eat desert first!!

Pesimistii spun life sucks, realistii spun ca trebuie sa ramai cu picioarele pe pamant , religiosii spun ca iti e dat sa traiesti asa cum vrea Dumnezeu dar eu zic ca viata e o combinatie exacta intre culoare, Dumnezeu, sansa, vis si realitate. Si mai cred ca cei care spun ca viata e roz sunt cam ... Limitati. Pai daca te uiti in jur vezi mii de nuante si culori aruncate peste tot. Parca traim intrun tablou abstract. Imagineaza-ti o scara cu un numar nelimitat de trepte. Cand te nasti esti la baza. Apoi toata viata e ca o competitie de urcat sau coborat trepte. Uneori sari peste cateva, alteori te impiedici si cazi. Cel mai important e sa nu piezi din vedere ceea ce te asteapta sus. Cazi... Te julesti... Nu-i nimic! Maine o sa urci inapoi o treapta si ai invatat cum sa-ti pansezi ranile, deci inveti tot timpul ceva. Viata e acumulare de cunostinte. Inveti sa iubesti, inveti sa ierti , inveti sa traiesti si nu sa supravietuesti. Daca reusesti sa inveti asta poti sa fluieri linistit melodia ta preferata pana ajungi la ultima treapta, si cand il gasesti pe cel care sa-ti ofere ritmul melodie deja treptele sunt urcate in pas de dans. Esti cine vrei tu sa fii, trebuie doar sa vrei!  

Divortez!!!

"Buna , eu sunt Filly!" Fac cunostinta cu muschiul meu intercostal si sper ca fiind draguta cu el poate nu mai e asa crispat si nu ma mai chinuie. Eu arunc spre el cu mangaieri si vorbe frumoase el da inapoi junghiuri! Pfffffff... Parca am fi un cuplu cu probleme de comunicare! Am incercat sa readuc relatia in punctul in care sa coabitam fericiti, cum era cu ceva timp in urma... I-am facut masaj , el nici vorba de reconciliere... Am zis ca daca il ignor poate tace, dar nici vorba, se vede ca e de-al meu! Si daca cu vorba buna si cu nepasarea nu a functionat , m-am enervat rau de tot si am zis ca il oblig!!! Gata ! Asa nu se mai poate! Am fugit la farmacie si am luat o cutie cu ibuprofen! Imediat cum am ajuns acasa am dat in jos pe gat doua capsule bicolore si am asteptat... 5... 10... 20! 30 de minute si asta tot rigid si bosumflat e !!! E incredibil... Pai daca eu nu reusesc sa-l fac mai binevoitor atunci poate o sa reuseasca altcineva... Eu spun ca divortez! Da! Ati inteles bine! Eu ma despart de muschiul meu intercostal de pe partea dreapta.   

Asteptare

Yupy! Ura! A trecut si ziua mea ! Dar de ce dracu ma bucur?! Pai... As putea sa ma bucur ca am avut prietenii aproape, ca am primit aproape tot ce mi-am dorit, ca ... Punct. A mai trecut un an peste mine, m-am fastacit, m-am agitat, am ras , am plans, am urlat, am injurat, m-am enervat si apoi... M-a parasit si somnul. ...Si staaaaaaaaaaaaau ca proasta la ora 6 dimineata si ma holbez la un monitor alb si astept... Astept... Ce dracu astept?! Pai eu stiu ce astept dar nu mai vine. Ba vine da' vine mai greu. Astept sa vina perioada aia in care nu imi mai vad capul de treaba, cand alerg ca nebuna de la un curs la altul, cand ma impart intre repetitii, cursuri, studio si agentie... Abia astept sa nu mai am timp nici sa ma gandesc sa mananc pentru ca mi-e dor de agitatia aia care ma tine in priza si imi antreneaza fiecare muschi si imi adauga inca o circumvolutiune pe creierasul meu ondulat. Intotdeauna am tanjit dupa originalitate si nu putini au fost oamenii care mi-au spus ca am stropul ala de nebunie care face diferenta. Dar nebunia nu e performanta. Nebunie poate avea oricine. Eu vreau performanta, vreau sa fiu pe varful omenirii marcand locul cu steagul  meu pentru ca eu sunt o natiune. O sa spuneti ca aberez si poate aveti dreptate tinand cont de  alcoolul, pe care cu legalitatea zilei mele de nastere, l-am consumat. Sunt un butoi... Nu! O mare... Nu! Un ocean intreg de sentimente si trairi. Am in mine o lume intreaga care abia asteapta sa se deslantuie. Pasesc in lume cu o energie incredibila pentru o persoana anemica. Si poate ca nu am nimic special... Poate sunt un om ca toti ceilalti dar eu lupt cu fiecare gand si actiune pentru bucatica mea din marele tort de inedit. Sunt un om mic cu ambitii mari.

A mai trecut un an...

23 de ani... Pffff! Cand ma uit la mine am impresia ca timpul m-a tras in piept. Pai ma simt de cel mult 17 ani si parca ma fastacesc simtindu-ma ca o mincinoasa cand ma intreaba lumea in stanga si in dreapata "Cati ani faci?" si desigur eu trebuie sa spun 23. Si apoi bineinteles aud afirmatii de genul "Mai mult de 18...19 ani nu iti dadeam!" . Pai daca majoritatea ma baga in sertarul cu adolescenta eu de ce as iesi de acolo? Imi place adolescenta la nebunie! De ce? Pentru ca e singura perioada a vietii in care esti si copil si matur, e perioada in care poti face orice "pentru ca nu ai mintea coapta" si nimeni nu te judeca prea dur: "Sunt si ei copii, se distreaza!". E perioada aia in care visezi cu ochii deschisi, te indragostesti tot timpul si totul parca este la alt nivel iar lumea se invarte in jurul tau si exact asa sunt eu: un copil mare vesnic indragostit pentru care fiecare zi e o noua aventura si fiecare culoare e incredibila. Daca privesti din coltul din care trebuie realizezi ca exista frumusete peste tot in jur. De exemplu ai privit vreodata norii? Sau ai dansat vreodata intr-o ploaie torentiala de vara? Sau ai privit vreodata un apus de vara cu sufletul incercand sa numeri culorile de pe cer? E atata culoare in lumea asta si majoritatea oamenilor parca au vedere monocromatica, totul la ei e alb-negru pentru ca au lasat grijile si problemele sa le fure culorile. Sau ati ascultat vreodata vantul cum se joaca printre frunze, sau ati incercat sa faceti o melodie din zgomotele orasului la o simpla plimbare? Incearca sa faci asta si o sa vezi ca viata de fapt poate fi un pic mai dulce si totul pare un pic mai usor. Te deconecteaza pentru cateva clipe de la gandurile care iti ucid sau ingradesc fericirea. Cei mai multi dintre noi, dupa o anumita varsta, isi pierd copilul din ei. Eu iubesc copilaria si voi fi intotdeauna un copil mare. De ce? Pentru ca lumea e un loc de joaca! Va iubesc! :*

Suntem fluturi

Sunt un fluture... Naiv si fragil. Intunericul imbaxit ma strange si ma sufoca. Vreau putina fericire, vreau sa respir din toti plamanii si sa simt ca sunt vie. Zbor prin pacla de negru si nu vad nimic in fata... Doar o pata minuscula... Alba... Straluceste! Si cu cat zbor mai repede spre ea cu atat se face mai mare si mai luminoasa si mai atragatoare si promitatoare. Simt cum inaintand intunericul ma slabeste din stransoare! Pot sa respir! Un val de emotii ma loveste... Sunt fericita! Mi-am gasit eliberarea! Sunt vie! Si in zborul meu frenetic ma lovesc de sursa fericirii mele... Si... Cad. In cadere incerc sa zbor din nou dar nu pot! Aripile imi sunt arse! Si tot cad si mi-e frica... Si plang! Si ma lovesc de pamant! E rece... Ud... Aripile ma ustura. De ce chiar cel care e sursa fericirii tale trebuie sa-ti arda aripile exact atunci cand te simti cea mai fericita creatura de pe pamant? Eram un fluture si am murit...

Cuvinte in cuvinte

Caaaaaaaaaaaaaaald! Ma volatilizez! Devin aer si patrund prin toate alveolele tale pulmonare triste si innegrite de tutun. Iti purific trupul, mintea, sufletul si te ajut sa atingi iluminarea. Esti un zeu. Stai langa Budha si iti numeri "oile" din turma ta ratacita. Esti centrul universului. Cu un singur gand distorsionezi timpul si te intorci in trecut. Schimbi istoria dupa bunul plac si arunci lumea in sclavie. Esti un tiran! Dezbraci oamenii de viata si ii arunci in intuneric. Chinui suflete pacatoase razand. Esti un inger cazut in dizgratie si nebunie. Gandurile iti nasc monstrii si gesturile crime. Privesti inapoi. Erai un simplu om... Cinstit si milos... Placerile si dorintele te-au transformat in distrugere. Orice om, chiar si cel mai cinstit , isi are demonii. Diferenta intre cei care merg inainte si cei care cad sta in cat de mult pleci urechile la ispitele lor. Puterea sta in vointa iar uneori fantezia se intrepatrunde cu realitatea in asa masura incat cu greu le poti deosebi. Demonii pasesc zi de zi printre noi in diferite forme si stari de agregare. Citeste printre randuri si vei descoperii ca viata nu e o poveste , e un cod incifrat intr-o poveste. Esti unic! Nu lasa nimic sa te schimbe.      

Incepe cu un trandafir alb si se termina cu unul rosu

Pffff... Ce seara! Cat freamat, cat zbucium! Nervi, tipete... AAAAAA!! Sa faca cineva ceva ca sa se opreasca! Mi se invarte tavanul camerei si culmea nu am baut nimic! Cred ca exact senzatia asta o au cei internati la dezintoxicare! Am prins si eu o dependenta... Si mda... Avea dreptate cine spunea ca nu sunt bune dependentele de orice fel. Si stau la terapie de grup... Eu cu mine , cu persoana mea, gandurile mele, inima, ratiunea si fiecare spune cate ceva despre sine. Stam in cerc si ne spunem of-ul. "Eu" spune ca nu a gresit cu nimic si ca o linisteste gandul ca a dat tot si chiar mai mult decat atat, si-a fortat limitele si a trecut peste linie. "Mine" spune ca ii pare rau ca s-a inselat spunand ca vorbele nu o ating niciodata. Uite cum vorbele i-au luat de langa ea ce avea, si apoi tace pentru ca e gata s-o bufneasca plansul si nu vrea sa para slaba. "Persoana mea" spune ,cu o falsa incurajare pe care nici ea nu o crede, dar vrea s-o creada, ca nu-i nimic... Totul trece... Si sare optimismul din ea prin vorbele " macar am invatat ceva din asta pentru ca pana la urma asta e menirea fiecarui om pe pamant , sa invete ", apoi isi pune vesnicul zambet fortat pe care il afiseaza in astfel de situatii. Apoi urmeaza randul celei de-a 4-a persoane, "gandurile mele" , care cu un aer agitat , frecandu-si mainile spune ca nu mai suporta starea asta. O bulverseaza faptul ca tot timpul ii alearga prin cap sute de intrebari carora nu le stie raspunsul. Nu mai suporta starea de neliniste si ar da orice sa se termine tornada de enigme din mintea ei. "Inima" este imaginea tipica a unei persoane sfasiate, secate de puteri, cu cearcane adanci, slaba, anemica, invinetita peste tot... Sta cu fata in jos, nemiscata, si toate asteptam sa spuna ceva... Un moment se lasa linistea apoi glasul ei stins o imprastie. "Sunt dependenta!" spune cu resemnare. "Sunt dependenta si vreau sa trec peste asta! Eu am toate problemele pe care le aveti voi toate,  adunate si intreite. Nu am fost mereu asa. Dependenta m-a furat pe nesimtite si m-a dus pana in cele mai negre colturi. E frumos sa iubesti... E frumos pana cand realizezi ca investesti in ceva sortit falimentului! Si dupa ce falimentezi ce faci? Mori de foame! Mori de foame, rabzi si cand nu mai poti sa rabzi te flagelezi ,te razbuni pe tine pentru ceea ce fac altii si intr-un final , cand simti ca asta e sfarsitul ajungi ca mine, o figura fantomatica, un cadavru invinetit!" Din ochi ii picura otrava pentru a doar asta a mai ramas in ea. Ultima picatura de sange pur s-a scurs la primul "Nu te iubesc!". In mintea ei persista gandul ca fiecare pastila de fericire a fost o minciuna, un drops de zahar care ar fi trebuit sa aiba un efect placebo... A avut pana a lovit-o realitatea. La imaginea sfasiata a Inimii toate ramanem inmarmurite... Apoi "Ratiunea" , cu aerul ei de superioritate, incepe pledoaria. "Orice implicare , care depaseste limita ratiunii nu este buna. Valurile sunt bune doar cand mergi sa te relaxezi la mare! Si nici acolo nu e bine sa te ia valul pentru ca s-ar putea sa mori. Toate aveti aceeasi problema: Sunteti prea slabe!!! Reveniti-va dracu fetelor! Sunteti tinere, dragute, se presupune ca aveti si ceva in cap si voi veniti aici sa va plangeti ca nu puteti sa treceti peste! Va spun eu ca puteti! Vointa e leacul pentru orice esec! Trebuie sa vrei sa mergi mai departe, sa vrei sa reusesti , sa vrei sa fi cea mai buna, sa vrei ! " Toate raman cu ochii fixati asupra ratiunii si in mintea fiecareia persista intrebarea "Atunci ce dracu cauta asta aici daca nu are nicio problema?" . "Probabil va intrebati ce caut aici... Eu ma aflu aici sa va scot din starea asta patetica de cacat in care va tarati! Mirositi a cacat de la un kilometru! Asa ca , fetelor, hai sa facem in asa fel incat sa va bagam la o baita prelingita sa scoatem imputisania, ce spuneti?" . Cu un oarecare pesimism, celelalte o privesc pe Ratiune. Dar cine stie...? Ea e cea cu capul mare. Poate are dreptate.     

Ne-somn!

Hi hi hi, ha ha ha, un dans, o lipeala, un mic incident neasteptat, putina greata ca fara nu se poate, imbratisari, cateva "te iubesc" , multe french kisses si la final? Cativa nervi fugitivi, oboseala si putina frica... Privesc spre monitorul muuuuult prea luminos pentru  ochii mei "decorati" cu niste cearcane de toata frumusetea, in timp ce simt ca toata suflarea imi e amortita, iar restul activitatilor anatomice si functionale ale corpului imi dau low battery. Parca aud piuitul ala pana in subconstient! E ca semnalul de low battery de la telefonul mamei, enervant si persistent. Pana la urma nu am de ales si va trebui sa ma bag la incarcat dar deocamdata consider ca somnul e o pierdere de timp! Dar in cele din urma cedez si spun nani ca altfel imi dau shut down. Asa ca imi urez singura "noapte buna", urare un pic deplasata tinand cont ca e 10 dimineata! 

Fericire in 3 pasi

Cu totii ne intrebam care e reteta fericirii. Sa cauti fericirea e ca si cum ai cauta acul in carul cu fan (ar spune orice romanas de la clasa mijlocie in jos), sau mai bine zis, ca si cum ai incerca la nesfarsit retete de alchimie in cautarea elixirului vietii sau a pietrei filozofale. Dar cum alchimistii, in fuga lor utopica dupa nemurire si avere au creat totusi ceva esential azi pentru omenire - chimia - asa se poate gasi si o modalitate de a fi fericit fara sa te mai copleseasca vesnicele probleme zilnice care se tin de tine mai rau ca raia si iti ingradesc fericirea. Eu cand simt ca totul in jurul meu se prabuseste ma agat de gandul ca doar viata asta o am si am datoria de a mi-o face ce-a mai frumoasa! Primul pas spre un zambet este sa-ti alegi un tel. Orice om care nu are un tel in viata este din start condamnat la incruntare. Gandeste-te care sunt acele lucruri mici si mari , care la batranete te-ar face sa spui ca ai avut o viata frumoasa. Bun... Deci primul pas: alegerea unui tel. Apoi, desigur gandul trebuie sa se materializeze, asa ca , usor, cu pasi marunti , incepi schita proiectului si cu pasi mici indreapta-te spre tinta. Dar ca sa ajungi acolo ai nevoie de multa ambitie, perseverenta si desigur un gram de noroc. Pasul 2 este cel mai greu pentru ca cei mai multi renunta dupa cateva esecuri si se lasa cuprinsi de pesimism. Prin urmare , pasul 2: drumul spre materializare. Si dupa ce ai trecut de chinuitorul,lungul si ,de la caz la caz, anevoiosul drum spre implinire ,desigur ca te afli in fata roadelor muncii tale. Bineinteles , pe multi succesul ii schimba si uita de unde au plecat. Ca sa iti pastrezi fericirea mult ravnita trebuie sa fi constient ca la un moment al vietii tale si tu ai fost acolo, la stadiul persoanei pe care probabil o privesti ca fiind inferioara, si ti-ai fi dorit sa ai pe cineva care sa te ajute, asa ca ajuta si tu. Pasul 3: implinirea consta in a oferi fericire. Sper ca v-am fost de folos! :*

Si ploua ploua ploua...

Cu siguranta ai mai trecut print-o zi d-aia in care totul merge prost de cum ai deschis ochii, sau de dinainte sa deschizi ochii, cand te certi cu toata lumea si toata lumea se cearta cu tine, cand esti indispus si nimeni nu te intelege, ti se mai strica si laptopul, si pe langa toate astea mai incepe si o ploaie d-aia torentiala cu tunete si fulgere chiar cand crezi ca totul e pe cale sa revina la normal si te face leoarca de parca ai iesit de sub dus... Mda... Ai ghicit! Ziua de 20 iulie 2011 a fost exact asa pentru mine! Nu de alta dar trebuia sa compensez cu ziua de ieri care a fost prea buna... Pfff... Si acum ce sa fac? Pai nu pot decat sa astept sa iasa zodia mea de sub influenta acestei planete atat de nefaste care mi-a guvernat ziua si sa sper ca maine va fi soare, tu o sa fi dragut din nou, toata lumea o sa-mi zambeasca si lumea mea va fi iar plina de culoare. Dar uneori, in unele din momentele astea imi alearga prin minte gandul ca poate lumea e mai putin colorata de cat o vad eu si ca poate nu e totul asa cum pare. In optimismetrul meu scade coloana de mercur si cad in butoiul cu depresie... Noroc ca stiu sa inot si ma tin strans de margine altfel as ajunge rapid la fund odata cu toate abitiile si sperantele mele. Dar ma bate pe umar datoria si imi spune ca in ritmul asta nu ajung nicaieri asa ca ma imbarbatez in stilul meu specific si imi pun pe fata un zambet fortat. Poate maine zambetul devine natural si nu trebuie sa ma mai straduiesc. Tastez frenetic apoi pentru un moment se lasa linistea... Si ascult melodia pe care mi-o canta natura la geam. E vantul care se joaca prin crengile salciei din gradina. Apoi ma gandesc: ce dracu?! Nu o sa stea lumea in loc pentru ca am eu o zi proasta! Lumea nu incepe si nu se termina cu problemele mele! Drept dovada am vantul care inca alearga si norii care sunt tot acolo dar macar nu mai ploua... Si poate ca maine vantul va fi mai bland, norii isi vor continua calatoria spre zone care chiar au nevoie de ei iar tu... Tu poate o sa fi ca ieri... Si de ce sper? Pentru ca in furtuna asta numai tu poti fi umbrela care sa ma apere de ploaie... Asta doar daca vrei...  

Tzaca!

Da frate! Sunt nebuna! Si ce daca imi vine sa strig de pe cel mai inalt munte din lume ca te iubesc?! Altii nu au curaj nici sa gandeasca sa faca asa ceva! Eu am curajul nebunului si daca imi mai este alimentat si cu pasiune e jale! Sunt multumita de statutul de nebuna pentru ca nebunii sunt fericiti. Eu sunt cel mai fericit nebun din lume! Dar stii de ce? Habar n'ai! Pentru ca am gasit ce cautam! Nu intelegi omule?! Am castigat la loto! Ba nu! Si mai bine! Toata lumea e a mea! Sunt stapana lumii iar tu esti mai mult de atat pentru ca tu esti stapanul meu, deci ai toata lume si o nebuna! Acum sa mai spui ca nu te simti bogat!

Lucruri simple

Foi... Carti... Cateva tablouri... Parfum de fericire... Note muzicale in urechi si aspacardin pentru inima isterica cu care nu ma mai inteleg : Piese de puzzle... Am in jurul meu un mare puzzle format din lucruri marunte , care mai de care mai amestecate si mai incurcate si mai colorate si mai... Coincidente. Sunt cea mai fericita persoana din lume ca am sansa sa intregesc puzzle-lul asta si sa vad imaginea de ansamblu! Dar deocamdata am atat de multe piese lipsa si imi bantuie gandurile atat de multe intrebari al caror raspuns este deocamdata rabdarea. Viata e formata din asteptare peste care nu poti trece decat cu rabdare! Asteptare... Si rabdare... Doua piese care se imbina perfect, baza oricarui puzzle. Dupa care vine toata nebunia de intamplari, coincidente, ambitii, realizari, pasiuni, vise, esecuri, greseli... Si dupa ce le-ai imbinat perfect iti ramane cel mai frumos album de amintiri : o viata la care sa poti privi cu mandrie si multumire.     

O zi buna

Ora 4:28 in dimineata zilei de 27.06.2011. Cineva mi-a spus odata ca nu conteaza cat de prost incepe o zi , ci conteaza cum se termina, pentru ca daca se termina bine poti spune ca ai avut o zi buna, si da, am avut o zi buna. Imi gadila urechile un glas dulce care imi canta despre iubire intr-o limba, pe care de ceva timp ,o iubesc mai mult decat imi iubesc limba materna. Si ce daca nu e langa mine?! Aceeasi dimineata il inconjoara si pe el, acelasi aer respira si el, acelasi soare il mangaie si pe el in fiecare zi torida de vara cu arome orientale si lucrul asta imi alimenteaza gandul ca intotdeauna ceva o sa ma lege de el, indiferent unde si cu cine va fi. Ai avut vreodata sentimentul ca ceea ce ai cautat neincetat cu rabdare si perseverenta ai gasit si simti ca poti respira in voie? Eu nu doar am sentimentul asta, sunt sigura ca am gasit ceea ce caut de prea mult timp! Am gasit bateria de care aveam nevoie pentru a avea forta nelimitata! Acum am superputeri! Pot sa fac orice pentru ca am pentru cine. Motivatia e cel mai bun bici pentru perseverenta, rabdare si ambitie, cei trei cai care urnesc carul realizarilor! ... Si acum am motivatie! Sunt un om mic in care sunt inghesuite multe sperante, dragoste, ambitie, vointa, si undeva , langa usa ventricului stang esti tu, pentru ca acolo e casuta ta. Fiercare gand care se naste in mintea mea are semnatura ta!

Sunt o bombonica dementa! Cine nu ma inghite sa ma suga!

WTF mood insotita de o stare persistenta de greata de tot si de toate. Mi-e sila sa respir, sa privesc prin camera mea vesnic dezordonata, sa mai fumez inca o tigara, sa mananc, sa dorm, sa scriu inca un mesaj, sa gandesc... Mi-e sila de tot Mapamondul si de ce este imprejur! M-as refugia intr-o galaxie indepartata, eu si cartile mele... Ele imi sunt mereu alaturi cu o vorba buna, cu o incurajare, ma fac mai puternica ,si atunci cand am nevoie ,ma fac sa uit de tot ce ma intristeaza. Imi ofera o poarta spre o alta dimensiune in care pot fi oricine vreau si pot face orice. Pffffff... O sa spuneti ca sunt o mare tocilara :)) Si ce daca! Poate sunt tocilara, dar in esenta sunt o bombonica dementa :D Cine nu ma inghite poate sa se apuce sa ma suga! Muah :*