Joaca

Vreau sa... Zbor! Da! Vreau sa zbor de aici pana unde imi este inima cocotata pe un val. E posibil? Vreau sa stau la geam , sa ploua cu roua aurie si sa numar picaturile care imbratiseaza pamantul. Se poate? Vreau sa iubesc si sa fiu iubita atat de mult, sa dansez, sa rad , sa plang de fericire, sa plutesc , sa respir fericire, sa calatoresc cu Ulise, sa cinez cu Henry al VIII-lea, sa dansez cu Afrodita si sa gust un mar de aur. Chiar se poate? Cine spune ca nu se poate? Eu pot. Pot pentru ca pun capul pe perna iar apoi am dreptul sa fac ce vreau in lumea pe care mi-o creez. Cel mai bun prieten imi este imaginatia iar domnul Einstein , care stia el ce spunea, a zis odata ca imaginatia e mai importanta decat cunoasterea. Invat, sunt un copil , imi place sa fiu copil, sa ma joc , sa creez , sa colorez si sa construiesc totul in jurul meu, sa imi fac "casuta mea de joaca" unde totul se imbina perfect. Sunt copil si asa o sa fiu pentru ca spiritul nu imbatraneste. Vrei sa ne jucam impreuna?

Singing in the rain

Am o salcie in gradina si stau si ma gandesc de cate ori biata planta a tot fost batuta de vant, de ploaie, i-au fost rupte crengile si amenintata cu transformarea intr-un butuc... Si uite ca inca sta curajoasa si mandra cu pletele lasate spre pamant si nu renunta si e doar o planta, e la baza lantului trofic. Eu sunt om, tu esti om, cu totii suntem oameni, fiinte supreme ale evolutiei inzestrate cu darul inteligentei si ne lasam daramati de o furtuna care oricum trece si "jos" nu e cel mai bun loc din sala de a admira "curcubeul". De ce sa te feresti, sa te acoperi si sa te strambi la atingerea picaturilor de ploaie cand poti lasa grijile, inhibitiile si parerile celorlalti deoparte si sa incepi sa te bucuri de faptul ca ploua? Daca ploua, danseaza in ploaie si atunci norii vor trece mai repede , iar cand va rasarii soarele iar curcubeul iti va oferii un spectacol incredibil tu vei fi in primul rand sa-l admiri. Prezentul nu e altceva decat o granita infinit de fina intre trecut si viitor, trecutul este amintire iar viitorul e ca o panza care asteapta colorata si tu ai pensulele si vopseaua. O viata ai si din cauza asta ai obligatia sa nu o dai in bara. Iti esti dator de a-ti crea cel mai  frumos viitor, ai dreptul de a fi un pic egoist si sarcina de a oferii un zambet celui ce are nevoie iar ceea ce oferi ti se va intoarce . Fi un trecator placut prin viata si colectioneaza zambete sincere iar atunci sigur vei avea un tablou colorat si unic. Stateam in ploaie si cineva a venit cu o umbrela. Multumesc!

"Te iubesc!"

Incet incet ma trezesc din amorteala. Numele meu e Zawadi. Sunt dragostea adolescentina iar umbra mi-e Naivitatea. Mi-am gasit un cuib nou, cam pustiu , in inima unei fete. Cand am ajuns acolo stateau la masa din centru , pe trei scaune scrijelite de vopsea in jurul unei mese vechi, trei persoane jucand poker. Stateau impreuna Trecutul, Teama si Nesiguranta aruncand priviri care mai de care mai lacome spre miza din cetrul mesei. Am pasit in camera si imediat si-au intors privirile catre mine. Indrazneala mea ii infuria si asta se simtea in tensiunea din privirile lor lacome. "Am venit sa-mi revendic sufletul!" le-am spus eu cu incredere. Trecutul s-a ridicat amenintator si a pasit apasat catre mine, cand a ajuns in dreptul meu i-am simtit respiratia grea si bolnavicioasa apoi mi-a spus: "Nu ai nimic de revendicat aici! Sufletul ei este al meu pentru ca pe mine ma iubeste si m-a iubit inca de cand ma numeam Prezent! Intoarce-te si pleaca!". Auzind aceste vorbe, Teama tasneste ca si arsa din scaunul prafuit: "Barosane, poate ca te increzi in stele, dar inca nu ai castigat runda asta! Sufletul ei este al meu! Am cea mai buna mana de pana acum!". Nesiguranta inca nu stia daca sa intervina sau nu dar vazand ca cei doi isi insuseau miza a scos un scancet tremurat si balbait: "Dragii mei tovarasi, sa nu ne pripim, inca nu am dat cartile pe fata! Trecutule, tu esti un caracter puternic, scapa de aceasta persoana si veniti sa ne terminam jocul!" Plin de incredere si cu un aer infumurat , Trecutul da sa ma imbranceasca peste prag dar exact atunci cand am crezut ca totul e pierdut, vine Dragostea urmata de Curaj si Nebunie , trece pe langa mine , il ucide pe trecut ramanand din el o amitire, umbra a ceea ce a fost. Nesiguranta vazand ca Trecutul a pierit, incearca sa ia sufletul si sa fuga dar o ajunge din urma Nebunia si o ucide pe loc. "Te rog, nu ma ucide! O sa traiesc la usa casei tale, iti voi fi caine de paza, voi face orice vrei dar nu ma ucide!" striga Teama printre rauri de lacrimi. " Iti las viata dar vei sta pentru totdeauna in umbra Curajului si il vei proteja de pericole!" ii spune Dragostea, iar Teama se supune. Apoi se intoarce spre mine si cu un glas parintesc imi spune: "Draga mea, asta este casa noastra, aici o sa locuim pentru totdeauna. Acel suflet ne va fi bunul cel mai de pret si il vom veghea. Usa ne va fi pazita de Nebunie si Curaj iar noi vom face din aceasta inima casa noastra cea mai frumoasa si primitoare." E dimineata... Ea se trezeste si in inima ei nu mai exista teama, regrete si nesiguranta. Simtea doar o imensa fericire. Se indragostise. Pune mana pe telefon, citeste din nou mesajul care cu o seara in urma o speriase. Scria: "Te iubesc!" . Un val de fericire a cuprins-o si nu intelegea de ce aseara aceleasi cuvinte o speriasera. "Si eu te iubesc!" - asa a luat nastere o dragoste care a trait in inimile lor toata viata.

My way

Viata fiecarui om e ca un traseu RATB. Sunt troleibuze care au trasee comune pe o anumita portiune de drum cu unele tramvaie, asa si vietile oamenilor, la un moment dat se intersecteaza iar apoi pot continua calatoria impreuna pana la depou sau rutele lor se pot despartii pe drum. Cand iubesti pe cineva si iti doresti sa fi acolo , pe traseul comun cu persoana aia pana la capat dar de fapt drumurile voastre merg separat si tu nu vrei asta, parca te intinzi sa mergi pe doua drumuri simultan dar cand cazi... Cand cazi te lovesti , te doare , plangi si parca te doare si mai tare cand vezi ca cel pentru care ai cazut nu se opreste din drumul lui sa te ridice si sa-ti ingrijeasca ranile. Mereu a fost asa si asa va fi mereu pentru ca oamenii iubesc si trec peste, cad si se ridica, se opresc si merg mai departe. Totul in viata este locomotie, miscare, un pas in fata celuilalt. Chiar si atunci cand ai impresia ca bati pasul pe loc, chiar si atunci mergi, inaintezi in varsta, in viata, in timp...  Totul este miscare si miscarea este totul. Te opresti cand ajungi la "depou".Am mers impreuna cu tine. A fost frumos : am ras mult, am plans, am injurat, m-am distrat, am calatorit, am invatat lucruri noi si am ajuns la punctul in care tu nu stii in ce parte te indrepti iar drumul meu are o destinatie concreta. Ne-am despartit. Nu pot spune ca nu am incercat sa ma intind intre doua carari. M-am intins si am mers asa pana cand distanta a fost prea mare si am cazut, si m-a durut, si am plans, si am injurat iar tu nu te-ai oprit sa-mi ingrijesti genunchii juliti, ti-ai continuat drumul haotic. M-am ridicat si am mers mai departe si am intalnit oameni care merg in aceeasi directie cu mine... Nu ma mai simt singura... Cel putin nu atat de singura cat m-am simtit atunci cand am fost cu tine. Esti o companie de drum tacuta si uneori plictisitoare iar eu am incercat sa vorbesc pentru amandoi, sa iubesc pentru amandoi, sa fac lucruri pentru amandoi... Dar sunt un singur om mic, nu pot face totul pentru amandoi. Eu merg inainte. Tu in ce directie mergi?

Miercuri seara

Draga jurnalule, e miercuri, e seara si e cald, dar desigur ca stii deja. Ceea ce probabil nu stii e ca pe langa cele enumerate mai sus exista si o stare de melancolie amestecata cu un sentiment de vina generat de cina mult prea consistenta pentru soldurile mele pe care am infulecat-o, recunosc umil, privind un film vechi dar destul de bun incat sa fie revizionat. Am incalcat una dintre cele nu-stiu-cate porunci ale dietei si ca sa-mi fie iertat pacatul promit ca maine o sa-mi dau si ultima farama de energie in sala de aerobic, asa poate dumnezeul taliei perfecte ma va ierta si imi va arde mai repede caloriile. De la o anumita varsta nu te mai iarta excesele. Fiecare cartof prajit si fiecare seara pierduta se plateste cu sudoare si efort. Dupa cina asta simt ca nici orasul nu ma mai vrea. M-as arunca in bratele marii si as ramane acolo pana la toamna. 

Masti, viata, dragoste si alte nimicuri

Viata asta e de cele mai multe ori dureroasa si nemiloasa, grea, ne apasa pe umeri si pe unii dintre noi ne pune in genunchi iar ca sa te ridici de acolo aproape ca ai nevoie de puteri supraomenesti... Am citit undeva ca savantii au descoperit ca atunci cand esti trist culorile chiar par a fi mai sterse, deci griul ala amestecat cu nuante sterse nu era in imaginatia mea. Mai demult vorbeam despre masti. Cred ca fiecare dintre noi are cel putin una. Intimitatea trebuie sa iti fie protejata cu orice pret, chiar daca pretul ala consta in a juca un pic de teatru. Ei, oameni buni, le dau apa la moara celor care spun ca am doua fete si va spun ca asa e, sunt un om normal cu 2 fete: cea sincera pe care cel mai des o folosesc acasa unde stau cu nasul in perna mea mult prea ingreunata de ganduri cenusii si patata cu centimetrii cubi intregi de lacrimi si cea vesela, prietenoasa si politicoasa pe care o folosesc in zilele in care ma trezesc cu apa in urechi. Hei, sunt o persoana extrovertita si daca nu ma dau cu capul de pereti si nu imi inund camera atunci cand simt nevoia sigur nu ma mai trezesc cu apa in urechi ci cu manecile legate la spate. Lasand nebunia deoparte ,chiar am intalnit pe cineva care nu a fost indragostit niciodata si nu are 6 ani. Prima data cand mi-a spus m-a bufnit rasul si am gandit ca exagereaza dar rasul meu se estompa cu cat ii priveam mai mult privire serioasa si neclintita pana cand am ramas intr-o grimasa de uimire : "Tu vorbesti serios?!" si a aprobat. Apoi m-am intristat la gandul ca nu a simtit niciodata ce simt eu, avand in spate material de iubit( o relatie de 4 ani) iar la momentul intrebarii era iubitul meu de mai bine de 7 luni... Si dupa tristete a venit panica si dupa panica... Senzatia de anestezie sentimetala. Hm! E vicleana... E tare vicleana si cu un simt al umorului un pic bolnav viata asta! Mi-a scos in cale atatia baieti si daca a vazut ca nu poate sa ma dovedeasca si-a scos arma cea mai puternica: baiatul visurilor mele cu un mic defect, e de piatra. Dar macar in ironia ei macabra imi mai scoate in momentele de maxima presiune cate un ras isteric care face pe toata lumea sa se intrebe daca am tabla de pe casa gaurita. Si da, sunt nebuna, inca sunt cu el.

Cand o sa ma fac mare...

"Cand o sa ma fac mare o sa fiu politist!" Nu zic ca nu am incercat sa-mi indeplinesc visul din copilarie... Si nu odata. Am incercat pana m-am ingretosat pana peste urechi de coruptia din politia romana. Apoi cand mi-am dat seama ca trebuie sa fi fiu de general ca sa ai o sansa de a ajunge politai ( eu de altfel fiind fiica de contabila si de iluzionist ) , m-am gandit ca ma bat cu morile de vant si nu ar fi rau sa intorc pagina pe arte. Dar ce ai domn'e?! Dai peste niste copilasi abia iesiti de pe bancile liceului , plini de ifose si cu un ego cat casa. Fiecare e cel mai bun in rolul sau si nu iese niciodata din el! Am zis sa merg mai departe ca autistii nereusind sa ma integrez in mica lume perfecta a celorlalti. Acum esti ditamai omu'! Cauta-ti de munca! Si da si cauta! Scotoceste si intoarce pe dos toate site-urile de specialitate, aplica, aplica , aplica!!! ...Si apoi astepti... Si astepti... Si cand in final suna cineva e pentru impartit  pliante!!! Mama masii de tara!!! Meseria majoritatii e "alergator de cursa lunga" dupa o manuta de bani care abia le ajunge sa-si plateasca facturile. Cand o sa ma fac mare o sa fiu... Cine dracu' stie.

A drop in the ocean

O lacrima intr-un ocean... Atinge suprafata ca de oglinda a apei si face mici unde care nu sunt destul de puternice pentru a ajunge acolo unde le este dorita prezenta. Poate ca ochiul care a scapat lacrima nu era unul puternic... Poate ca lacrima era prea mica... Poate ca oceanul este prea mare... Prea multe necunoscute si prea putine constante. Cu ce viteza batea vantul? Cate unde s-au nascut din impact? Cati oameni au plans ca sa se umple oceanul ala? De ce? Oare chiar suntem fiinte astrale care au parte de o aventura umana? Ce este lumea in care traim? Am auzit pe cate unii spunand de cate un om care e cam aiurit de fel ca " Nici nu stie pe ce lume traieste" , dar tu stii? Pe ce lume traiesti? Chiar suntem o planeta de aiuriti? Ce culoare are fericirea? Ce gust are muzica? Cum se simte dragostea la atingere? E aspra sau moale si catifelata? De ce iubim? Sunt un copil singur pe o artera supracirculata a unui oras... Nu stiu raspunsul la intrebari cum nu stiu nici de ce mi-au venit in cap la ora asta. Sunt o lacrima intr-un ocean de oameni, care de multe ori fac prea putine unde pentru a-mi atinge scopurile si de fiecare data ma retrag in cochilia mea de unde nu mai scot capul afara pana cand nu adun inca putin curaj. Sunt leul fricos fara inima care il cauta pe vrajitorul din Oz ca sa-i dea una...

Utopii ale gandirii

Astazi m-am uitat la " The curious case of Benjamin Button" si oricat de ciudat ar parea, filmul asta m-a vitalizat un pic. Vroiam sa-l vad de mult, mult timp si acum imi pare rau ca nu l-am vazut atunci , dar cum spune si in film, lucrurile se intampla atunci cand trebuie sa se intample... De multe ori stau singura in camera mea si ma gandesc la goliciunea asta care ne inconjoara pe majoritatea, la cum romanii platesc bani grei pe cacat si pe lucruri ieftine... La bietii oameni care se cred valorosi si importanti si talentati dar de fapt aceste calitati sunt de multe ori produsul imaginatiei lor... Pffff... As fugi intr-o tara unde nu e frig niciodata, mi-as face o coliba cu acoperis de frunze pe o plaja cu apa azurie si as manca la micul dejun nuci de cocos si as vana pesti in ocean si sunt sigura ca aia ar fi cea mai frumoasa viata pe care as putea s-o am. E atat de greu azi sa obtii lucrurile alea ridicol de simple care te fac fericit... Vreau o lume in care sa nu fim sclavii banilor si martirii zilei de maine, o lume in care oamenii inca mai cred in dragoste, familie... Vreau o lume in care sa spun te iubesc fara sa-mi fie frica , ca o sa-l pierd... O lume in care la " Te iubesc " se raspunde cu " Si eu"... Vreau o lume simpla, fara facturi, fara lucruri facute de ochii lumii, fara jungle de beton si otel... Si in lumea asta defecta sau in cea pe care mi-o doresc, in oricare dintre lumile astea, te vreau pe tine acolo pentru ca...

Dragobete Day!

Tic tac tic... tac... tic... si se opreste. Timpul a amortit la 22:54. Linistea asurzitoare este sparta de respiratia mea apoi urmeaza un oftat si inghit in sec iar timpul isi reia galopul spre ora 23. Daca a fost vineri, a fost zi de scoala, mai exact ultima zi de scoala a saptamanii de asemenea numita dragobete pentru ca vinerea asta a picat exact pe data de 24. Faptul ca a fost traditionala sarbatoare a dragostei la romani aproape ca nu am observat. Incredibil! I-am dat drumul timpului din stransoare si a si ajuns la 23! Ce viteza are! Revenind la oile...Adica dragobetele nostru... Cine l-a pus in calendar poate sa-l taie si timpul poate sa fuga, ca tot ii place lui la galop, de la 23 februarie direct la 25 sa nu se mai chinuie cu 24! Ce naiba tot aberez eu pe aici?! Sunt frustrata ca nu am primit nimic si d-aia arunc cu noroi in data de 24 dar mai sunt cateva minute si se duce, ducea-s-ar ... Lasand frustrarile in sertarul cu riduri va spun somn usor si demachiati-va inainte! Daca dormi o noapte cu machiaj cica imbatranesti 3 ani si daca o tii tot asa pana la dragobetele urmator se rideaza toate sansele de a primii o floare! Nighty night!

Camp deschis... Vara... Una... Doua... Aaaaa... Cinci floricele! Una alba, si patru albastre. M-am ratacit... M-am ratacit undeva la mijlocul drumului intre copilarie si maturitate. Cica trebuie sa bat la usa potrivita dar unde dracu' usi cand eu sunt pe camp si am in jur floricele?! Adevarul e ca de cele mai multe ori nici nu vreau sa gasesc usa aia. Ce treaba am eu cu ea? Cica in spatele ei sunt numai tampenii! Haine normale, sentimente coplesitoare, prea multa seriozitate si teama de ridicol si cel mai rau dintre toate, acolo nu exista povesti , fiinte supranaturale, jocuri, baloane de sapun si vise. Realitatea mea e tocmai aia buna in care ocazional mai paseste un inorog, ba o zana... Cum sa vreau eu sa ma desratacesc cand imi iubesc atat de mult ursuletul care ma apara de monstrii din sifonier?! Dupa cate a indurat protenjandu-ma, cum as putea sa-l dau la schimb pentru... Nimic?! Dar chiar trebuie sa aleg? Adica nu le pot lua pe amandoua? M-ar considera lumea nebuna daca as devenii un adult care citeste inainte de culcare povesti nemuritoare si care doarme cu ursuletul? Pana la urma, ce-mi pasa mie de lume?! Nu lumea m-a incalzit atunci cand imi era frig, nu lumea ma lasa sa imi sprijin capul de ea, nu lumea imi este atat de loiala cum imi este ursuletul meu! Sunt un copil mare si nu vreau sa fiu altfel!

Valentine's Day!

Inimioare... Fluturasi... Roz... Pentru unii V-Day este vomitating day! Intr-adevar, prea multe dulcegarii, roz si cuvinte , de cele mai multe ori, prefacut de frumoase. Prefer sa mi se spuna putin si sa simt ca de fapt e mai mult decat mi se spune... E un sentiment frumos. In adolescenta si un pic mai tarziu obisnuiam si eu, ca majoritatea lumii ,sa-mi urlu iubirea, dar acum mi se pare patetic sa spun peste tot cat de mult iubesc si cat de mult ma iubeste si ce fericiti suntem noi... Imi este de ajuns sa simt asta si s-o tin pentru mine. Oare asta e un semn ca incep sa ma transform intr-o persoana matura si responsabila? Oare , fara sa-mi dau seama, personalitatea mea este modificata? Adevarul e ca nu imi pasa atata timp cat ma transform intr-un om mai bun. Da! Am avut un Valentine's Day altfel decat majoritatea, un altfel care m-a facut sa inteleg ca nu conteaza cadourile materiale atat de mult pe cat conteaza micile vorbe spuse atunci cand trebuie, micile gesturi care dau de gol ceea ce se afla inauntru, activitatile care in mod obisnuit par rutina... Platon a spun de mult ca " la atingerea dragostei, orice om devine poet" ... Cine ar putea sa-l contrazica? Pentru indragostit, totul se transforma in arta.

Framantari

Este tipic uman sa nu apreciezi ceea ce ai ? E tipic uman sa constientizezi si sa regreti fericirea nebanuita pe care ai avut-o abia dupa ce ea nu mai e? E tipic uman unul sa iubeasca mai mult si celalalt mai putin? E tipic uman sa vrei mai putin decat ai deja fara sa stii cat ai? Cand ai totul de ce iti doresti un pic mai mult? De ce caracterul uman gazduieste si lacomie ? De ce depindem de sentimentele altora? De ce iubirea e atat de mult apreciata si venerata de artisti din toata lumea si toate timpurile daca in 90 % din cazuri ea doare? Oare iubirea e personajul  negativ in lumea asta? De ce iti pierzi instinctul de autoconservare doar pentru ca o persoana nu te vrea in viitorul ei? De ce imi pun intrebarile astea acum? De ce iubirea poate ingenunchea si capete incoronate? Ce e atat de extraordinar la sentimentul asta? Oare dragostea e o boala psihica? Oare suntem toti nebuni? De ce inca cred in magie? De ce ne plac povestile? De ce traim? De ce ne nastem? Cine suntem? Unde mergem? Eu cine sunt?

Snowflake

Buna! Sunt un fulg de zapada abia nascut. Privesc de sus cimitirul alb in care intr-un final voi sfarsii si eu , ca si ceilalti de dinaintea mea ,sub bocancii, cizmele, saniile, skiurile tale... Ma bucur de fiecare secunda, dansez cu vantul, ma legan pe fiecare pala de vant si sorb cu sete fiecare secunda de viata. Ma impiedic de o adiere si dau peste tine. Imi zambesti si ma iei la dans. Sunt hipnotizat... Vantul ne poarte in sus si in jos, alunecam usor printre ceilalti fulgi... Toata viata o traim intr-un dans si impreuna ocolim mai usor fiecare obstacol care ne-ar putea dobori prematur. Te iubesc! La ultimul dans trecem printre crengile amortite ale unei salcii care plange dupa caldura primaverii... Ne apropiem de trunchi si cand ajungem jos ne topim in ultimul sarut care ne-a mai ramas. Viata mea a fost una scurta , dar a fost cea mai frumoasa viata pe care o poate avea un fulg de zapada si asta numai pentru ca adierea aia m-a dus la tine. We have magic... Let's not waste it!

Frig! Frig! Frig! Frig! Cand se mai termina frigul asta?! Nu il mai suport! Iarna ar fii mai frumoasa daca am avea zapada calda. Sa facem plaja pe zapada in timp ce ne dam cu placa de pe cea mai luuuuuuunga partie din lume... In costum de baie... Cu ochelari de soare... Si cand ajungem jos... Cand ajungem jos sa ne astepte un Long Island Ice Tea cu umbreluta... Ahhh... Dar neah! Paradisul e imposibil. Imi vine sa incep sa ma vait dar nu vreau. Nu ma mai vait ... Spun doar ca imprevizibilul ne controleaza viata fiecaruia dintre noi si am avut cateva zile imprevizibil de idioate. Dar tot ce e rau trece pentru ca ordinea fireasca a vietii e bine rau rau rau si in final mai vine si un bine... Inca il astept!

... In a hopeless place

Cum trec secundele? Ce este timpul? De ce intelepciunea se dobandeste cu lacrimi? Ce este sufletul? De ce ne nastem? Eu m-am nascut pe lumea asta ca sa fac ce? Uneori, ca si acum, ma simt complet inutila. Fiecare oras e ca un musuroi de furnici in care fiecare isi are locul si face cate ceva... Eu ce trebuie sa fac? Am devenit atlet de performanta. Zilnic alerg dupa fericire, incerc sa ma agat de ceva... Sa simt ceva... Sa dobandesc un rol in viata mea dar parca de fiecare data ma lovesc de acelasi zid. Stiu ca oricine poate renunta atunci cand e prea greu si ca puterea sta in hotararea de a continua, dar uneori imi vine sa imi bag picioarele si sa fiu lasa. Doare... Fiecare moment de fericire are un pret care intr-un final doare. Exista anumite cuvinte care nu ar trebui spuse niciodata. "The magic comes with a price" spunea Rumpelstilskin... We have magic, let's not waste it!

Sau poate...

Afara cica e viscol... Nu stiu sigur pentru ca mi-a fost prea lene sa ma ridic din pat ca sa verific. Nu stiu daca e din cauza vremii sau a "perioadei de gratie" dar am o stare depresiva care ma seaca; desigur , pe langa asta se mai adauga durerea de spate pe care nu stiu cum s-o mai tin in lesa, am incercat toate pozitiile posibile de a sta comod in pat dar se pare ca niciuna nu este eficienta, durere de spate condimentata cu o usoara durere de burta si o oboseala pe care incerc s-o trec cu vederea... Pffff... Ce n-as da pentru o zi de vara... Sau pentru o baie fierbinte cu spuma... Sau pentru o imbratisare. La dracu cu ea de singuratate! Cine o suporta poate s-o pastreze, eu personal o detest! Poate ca incep sa vorbesc ca o nebuna sau poate chiar putin cate putin ma transform intr-una... Poate sunt prea intelegatoare... Sau poate ma cenzurez prea mult... Sau poate ... Poate ca sper prea mult la ceva ce nu e pentru mine... Sau poate ca imi doresc lucrul nepotrivit. Dar da, e foarte tipic mie sa-mi doresc ceea ce nu imi e util, sau ceva care sa-mi complice existenta, ca pana la urma ce e simplu e plictisitor! De fiecare data trebuie sa astept ceva... Acum astept un mesaj, astept sa treaca sesiune asta infernala mai repede, astept sa urc pe scena aia si sa fiu o stea, astept sa ma gaseasca omul ala care sa ma puna in capul listei cu persoane pe care le iubeste si sa ma faca sa ma simt importanta... Sau m-a gasit dar nu stie inca... Sau iar delirez... Coloana mea vertebrala si cu mine trebuie sa facem pace pentru ca altercatia asta nu duce nicaieri asa ca o sa ma pun pe sleep. Somn usor si nu uita sa visezi si dupa ce te trezesti!

Ninsoarea de dupa Craciun

Daca te trezeste intr-o dimineata cineva care iti spune ca exact inainte sa iti auda vocea ploua si era frig iar imediat dupa a inceput sa ninga cu fulgi imensi si pufosi inseamna ca aia e o zi buna... Daca in ziua aia ceva merge prost dar in final totul se transforma in culoare inseamna ca a fost o zi buna... Sunt un simplu om cu nevoie si dorinte simple. Nu imi doresc un cavaler pe un cal alb care sa aiba conturi in Elvetia, genti prada, pantofi Louboutin, masini de fite si vile in care sa ma ratacesc... Imi doresc sa pot pastra exact ceea ce am si inca putin... Fericirea sta in lucrurile marunte.