Pasi micuti... dar siguri !

22:20... Sfantul Andrei se pare ca mi-a purtat noroc azi! Pe langa bucuria de a avea vreo sase Andree in grupa la facultate ,asta insemnand vreo sase bomboane de ciocolata (am pacatuit fata de dieta mea, dar sa ma ierte Sfantul Andrei pentru asta), azi am intampinat un succes mititel care mi-a indulcit ziua mai mult decat ar fi putut s-o faca 60 de bomboane! Din pacat va trebui sa nu dezvalui secretul pana cand nu va lua proportii asa ca sunteti nevoiti sa va multumiti doar cu starea mea euforica! Dupa o zi atat de solicitanata in care ai parte de Pitesteanca, Radescu, Dinculescu ,si ca sa fie cvartetul complet, micul nazist Vladimir, prima gura de aer dupa ce am iesit din cladirea numita 'Facultatea de Teatru' a fost absolut divina! M-am simtit ca si cum as fii fost eliberata din arest! Dar este un chin placut fara de care nu cred ca viata mea ar mai avea sens! Ador meseria pe care vreau s-o urmez cu fiecare celula a corpului! De fapt iubesc fiecare clipa in care inimii mele ii este ingaduit sa bata! Imi iubesc viata!

Poate prea putin...

11:44... Luni... A 29-a zi din luna noiembrie... Data asta trebuie tinuta minte pentru ca este ziua in care ma urasc cel mai mult! 'Eu' cu mine niciodata nu m-am inteles dar azi ma urasc cum nu am mai facut-o vreodata! Si asta se intampla pentru ca am fost prea 'eu'... Iar... Dar de data asta am intrecut orice bariera a penibilului si a moralitatii! Stiu ca la un moment dat o sa ma impac cu mine ... pentru ca 'eu' sunt singura persoana cu care convietuiesc. 'Eu' ma urasc, 'eu' ma iert, 'eu' imi reprosez toate idioteniile pe care le-am putut face pana la aceasta data... Dar 'eu' niciodata nu ma pot parasii... Azi se incheie un capitol, dar nu incepe altul... Raman asa intre paginile vietii mele pana voi gasi increderea si inspiratia sa incep un nou capitol, cu mine sau cu acel cineva... Si da! Tot ce se intampla este din cauza mea si a actiunilor mele! Totul a fost pierdut inca din prima zi... Dar nu realizasem asta... Ne-a trebuit aproape doua luni ca sa ne dam seama! Singura sansa de salvare ar fi fost ca eu sa gandesc un pic mai matur ... Sa fiu mai cerebrala... Si acum probabil nu as fii stat in fata laptopului plangandu-ma cam cat de mult ma urasc! Poate ca as fii fost fericita ca am stiut la examenul pe care tocamai l-am ratat de dimineata... Totul se intampla cu un motiv! Va veni vremea cand cei care azi imi rad de sus vor plange! Dar atunci eu nu o sa-i las in mizeria propriilor actiuni, o sa-i ridic si o sa le sterg lacrimile ,pentru ca stiu cat de dureros e... Si incepand de azi imi promit ca voi fii un pic mai inteleapta! Trebuie sa iei lucrurile one step at the time! Viata e o lectie deschisa... Care intai iti da testul si apoi te invata! Dar ce nu am reusit sa invat deloc... Nu am reusit sa invat ca dragostea e o curva cu doua fete! Cand crezi ca iti ofera bucurie atunci te loveste mai rau ca sa-ti prabuseasca paradisul pe care il construisei cu rabdare si fericire...

Liniste...

Iar liniste... Iar pot auzi demonii care se cearta in capul meu pe existenta si fericirea mea! Vreau sa-mi dea cineva muzica aceea care sa-i amuteasca, sa-i adoarma si sa nu ma mai ispiteasca! Melodia pe care am ascultat-o pana acum a inceput sa paleasca tot mai mult si s-au trezit iar... Iadul nu e pe lumea cealalta, se afla in fiecare dintre noi... Nu trebuie decat sa avem puterea de a alege binele... Si de multe ori ma tem...

Doar ingerii imi cunosc inima...

Inima mea e ca un labirint in care adesea ma ratacesc si de cele mai multe ori nu imi gasesc iesirea si ma afund tot mai mult in necunoscut... Aproape la fiecare colt ma pandeste o proba pe care daca o trec mai fac un pas spre cunoastere...Cunoasterea propriei persoane si a semnificatiei alegerilor facute in trecut. Nimeni nu imi poate cunoaste inima, nici macar eu! Doar ingerii imi pot da raspunsul la alegerile mele... Ma impiedic si cad dar mereu ma ridic pentru ca vreau sa merg mai departe. Fiecare esec este un pas inainte si fiecare sentiment este o binecuvantare! Nu stiu sa iubesc decat cu toata fiinta, nu stiu sa iert decat cu toata sinceritatea, dar... Nu stiu sa uit. Si asta ma impiedica sa fiu fericita. De multe ori vreau sa fiu oarba, sa nu vad ce se intampla in jurul meu, poate atunci as fii mai fericita. Dar cine stie? Poate asta e un dar!

Poveste (5)

-Mmmm...E doar o nuca! exclama Helen cu sarcasm. De parca nu ar sti si ea ce e aia o nuca ! Se pune la tarte, prajituri  si pe cozonacii de craciun ! Nu are cu ce sa o ajute o nuca ! Pe langa asta mai e si micuta si rosie !

-Nu e o simpla nuca ! spuse Zerin cu blandete. Uite ! Incearca si o sa vezi !

Helen inca era sceptica. Se gandi pentru o clipa : Pfff ! Dar pana la urma cine e baiatul asta ? Si de ce e atat de bun cu mine ? Ceva e in neregula ! Daca vrea sa-mi faca rau ?! Nici macar nu stiu cum il cheama ! rapid dupa acest gand Helen excalama :

-Nici nu am facut cunostinta ! Cum te cheama?

-Zerin fiul lui Zeron, vistierul regelui , la dispozitia dumneavoastra domnita. si facu o plecaciune adanca. Dar vad ca te simti deja un pic mai bine ! Ti-a revenit graiul . Si al carui grai imi incanta urechile ?

-Ma numesc Helen... sopti ea. Dar unde sunt ? Ma poti duce acasa ? Mama cred ca e foarte ingrijorata… Si Billy... si vrand sa se ridice din pat cazu din nou in asternut.

Vazand ca nu se poate ridica Helen se panica.

-Ce se intampla cu mine ? De ce nu ma pot ridica ?! Vreau sa merg la mama ! Si incepu sa planga. Cascade de lacrimi ii inundau obrajii rozalii si se scurgeau de pe barbie.

-Linisteste-te Helen ! O sa te ajut sa ajungi la familia ta, dar nu pot face nimic daca tu imi refuzi ajutorul. Primeste remediul pe care ti-l ofer si te vei putea ridica din pat ! Iti promit ! O sa te simti mai bine ! si ii intinse nuca micuta si rosie. Cu  ochii inlacrimati Helen lua nuca. Avea gust de bomboane cu migdale si de vata de zahar. Intr-o clipa simti cum un val de energie ii inunda corpul. Parca toate simturile ii erau mai ascutite. Obrajii i se incalzira. Vedea in jurul ei micute particule ca niste  fulgi de zapada care sclipeau multicolor in lumina soarelui. Ca mici prisme descompuneau lumina in mii de curcubee mititele si colorau toata camera. Un miros delicat de tei si miere ii incanta nasul. Se simtea ca in visule pe care il avusese inainte de trezire ,numai ca acum nu mai era la un bal mascat pe campul plin de flori salbatice, era intr-o camera micuta, alba, clorata delicat de lumina fulgilor micuti din aer, decorata cu elemente de mobilier care parca crescusera acolo, nu erau faurite de un mester. Dulapul din fata ei avea crengi pe care stateau cuminti atarnate flori roz de cires, iar noptierele erau inverzite de frunze de iedera salbatica. Patul avea trandafiri galbeni imbobociti crescuti pe tablie iar micutul scaun din colt avea sute de flori salbatice micute crescute din picioare. Zerin statea pe un scaunel similar cu cel din colt numai ca pe picioare avea crescuti ghiocei. La cele vazute Helen sari din pat si se indrepta cu graba spre usa. Plina de uimire se opri in prag. Un hol lung si alb decorat similar se intindea in fata ei. ( Va urma )

Have a happy journey!

Cica daca nu avem parte de tristete, fericirea nu ne mai multumeste atat de mult si devenim comozi si nerecunoscatori... Eu zic ca m-as multumi cu fericirea in fiecare zi si as fii recunoascatoare pentru tot ce imi ofera divinitatea! Dar fericirea e un lucru relativ... Ce la mine reprezinta fericire altcuiva ii poate parea ceva fara valoare... Sunt o persoana foarte obtimista si vesela in cea mai mare parte a timpului. Putine lucruri ma pot demoraliza si intrista... Unul dintre ele este indiferenta! Ma intristez cand ofer un zambet si nu mi se ofera inapoi , sau cand ma straduiesc pentru o cauza si nu vede nimeni asta... Sau cand dau totul si nu mi se ofera nici macar un sfert inapoi. In viata totul se rezuma la afaceri: oferi ceva si trebuie sa primesti altceva in schimb. Ne nastem plangand si ne chinuim zilnic sa obtinem fericire sperand ca nu ne vom termina odiseea pe aceasta lume tot plangand. Viata e o calatorie... O calatorie cu bune si cu rele... Dar daca la finalul ei tragem linie iar lucrurile bune sunt mai multe decat cele rele putem spune ca am avut o calatorie placuta, asa ca nu te mai intrista si incearca sa ai o calatorie fericita!

Poveste (4)

Nu distingea decat doua siluete stand langa ea.

-Mama… sopteste Helen.

-S-a trezit ! Ai dat de belea Zerin! Eu nu pot sa asist la asa ceva ! spune una dintre voci pe un ton rastit dar speriat. Helen simte cum o mana calda ii mangaie obrazul si parca toata durerea i se scurge din corp lasand in urma o stare de relaxare si siguranta.

-Esti in siguranta ! ii sopteste vocea melodioasa. Atunci Helen deschide ochii si vede un baiat al carui par balai ii curge armonios pe umerii finuti. Era de o frumusete nepamanteana. Cu ochii migdalati si de un verde nemaiintalnit Zerin o privea pe Helen cu dragoste si caldura. Parca vlaguita Helen sopteste printre dinti :

-Am murit ?... Esti un inger…

Razand, baiatul frumos din fata ei ii spune :

-Nu sunt inger! Ingerii traiesc in Muntii Soarelui si nu sunt nici pe departe atat de mici ca mine.

Neintelegand nimic din cele spuse de cel din fata ei Helen sopteste din nou , dar acum cu mai multa viata :

-Atunci inseamna ca visez !

 -Nu visezi. Ai visat in ultimele doua zile, pentru ca atat ai dormit de cand te-am gasit in scobitura aia din copac, dar acum in sfarsit te-ai trezit. Incepusem sa-mi fac griji. Cum te simti ?

-Amortita…

-Iti aduc imediat ceva si o sa te simti mult mai bine ! Cred ca ai stat ceva timp acolo…

Sprinten ca o caprioara, Zerin topai spre usa si se intorse numaidecat cu o nuca micuta si rosie.

-Ia! Mananca asta si o sa te simti ca un nou nascut!

Helen privi nuca cu putina indoiala si curiozitate.( Va urma )

Poveste (3)

Cum  ai reusit sa intri acolo ?‘ Tremurand ca un soricel incoltit de pisica simte cum niste brate fine si calde o ridica de la pamant. Aproape lesinata ,simte adierea calda a vantului, aude ca prin vis cantecul pasarilor si pasii delicati care o poarta spre cine stie ce loc ciudat. O muzica linistitoare ii atinge urechile si se viseaza intr-o rochie de printesa la un bal mascat… Si danseaza… Danseaza printre fluturi colorati… Printre orhidee si flori salbatice… E pe un camp verde si luminos… Rochia ei arunca raze de curcubeu in jur…Miroase a iasomie si a fructe de padure ... In departare il vede pe Billy,se joaca cu mingea, iar mai in spate se distingea silueta inconfundabila a celei care i-a dat viata. ‘Mamaaaa !’ Striga ea cu fericire si alearga spre ea. Si alearga cum nu a mai alergat niciodata ! Si cu cat alerga mai mult cu atat se indepartau mai mult, dar nu se oprea. Spera ca ii va strange din nou la piept si ii va saruta cum nu a mai facut-o vreodata. Si striga iar ‘Mamaaaaa !!! Billyyyyyy !!! Sunt aici ! Mamaaaaa !!’

O mana calda ii mangaie fruntea… ‘Mamy !’ Graieste Helen pe jumatate adormita.

Ca prin vis aude niste voci :

-… E asa de 2 zile, spune prima voce cu tristete si umilinta. Pe un ton mai rastit dar in soapta a doua voce o dojeneste pe prima :

-Si ai tinut-o aici in tot timpul asta fara sa faci nimic ?!

-I-am bandajat ranile… Si pare ca se vindeca… Nu cred ca e atat de grav…

-Doamne… Unde ai gasit-o ? ! Nu te-ai gandit ca poate fii om?! Daca e om ?! Esti nebun !

-…Dar nu aveam cum s-o las acolo… Uita-te la ea cat e de frumoasa! Si in plus am auzit-o tipand dupa ajutor. Nu ne-a invatat Azir ca trebuie sa oferim ajutor oricui este in pericol , indiferent de specie ?

- Dar Azir a mai mentionat sa stam departe de oameni !!! Sunt sigur ca e om !

-Este atat de frumoasa…

-Hey! Romeo ! Revino-ti ! Este om !!!

Helen statea cu ochii intredeschisi… Se simtea parca ar fi lovit-o ceva in cap.  ( Va urma )

Urasc diminetile!

7:22... Dimineata! Pfffff... Sa ma duc la facultate...? Sa nu ma duc...? In aceasta dimineata, nu tocmai stralucita, aceasta e intrebarea. Dupa o repriza mica de nervi ( :D ) incerc sa prevad daca voi avea colegi la primele ore ale diminetii. Ar fii foarte dezamagitor sa merg la facultate si sa fiu singurul student ! Probabil as sta in sala aia , in care oricum este frig, si as regreta ca nu am mai dormit 3 ore... Oare gandesc prea mult? Oare sunt eu prea dificila? Sau poate ca sunt prea 'eu'... Ca asa sunt mereu! Si de cele mai multe ori nu trebuie sa fiu prea 'eu', pentru ca a fii 'eu' nu e un lucru tocmai bun... Constat de ceva timp... Si tigara ma uraste in dimineata asta! Arunca in scarba cu fum inspre mine! Si ploua... Si e frig... Si ma enerveaza pana si respiratia mea! Ce-ar fi daca nu as mai respira... Stai! Pai atunci nu as mai putea sa nimicesc tigara asta dusmanoasa! Nu e bine! Mai bine inspir fum, expir fum si o termin! :)) Amuzament de criza! Si nu financiara... Am mai mentionat vreodata ca urasc diminetile?

Freeeeeeeek!!!

Ciudata... Diferita... Colorata intr-o lume monocromatica... Asa ma simt! Oricat de tare tip nu ma aude nimeni. E ca intr-un vis urat in care incerci din rasputeri sa urlii dupa ajutor dar nu iti ies cuvintele, si incerci si mai tare dar degeaba... Se aude linistea, fara vocea mea... Sunt in mijlocul unui cerc de oameni iar toti rad de mine si ma batjocoresc! Dar le vad doar fetele cu aer de superioritate fara sa le aud cuvintele, aud doar liniste... Si linistea e apasatoare uneori... Doamne cat de apasatoare poate fii! TE IUBEEEEEEEEEESC!!! Si nu ma aude nimeni! Ia-ma din cosmarul asta si du-ma undeva sa fie galagie! Vreau sa nu imi mai aud gandurile de galagie! Sa nu mai raman eu cu gandurile mele criminale si nebune! Uneori ma urasc! Si 'uneori' se intampla acum!

Poveste (2)

O raza de lumina ii incalzeste obrazul… Deschide ochii… Se simtea de parca dormise o mie de ani. Trupul ii era amortit iar pleoapele grele. Printre genele lungi si adormite zareste fluturi… Da ! Fluturi multi si colorati ! Si verdeata… Multa verdeata si multa lumina ! ‘Toamna nu mai sunt fluturi… Iar frunzele sunt ruginii… Cum de totul e atat de viu si luminos ?’ se intreba Helen mirata de ce ii vad ochii. Uimita incerca sa iasa din scorbura dar parca copacul s-a strans in jurul ei si a blocat-o acolo. Si tot trage si se misca ! Si cu fiecare miscare isi zgarie trupul… Se misca tot mai mult si plange ! Plange tot mai tare si mai tare si se zbate tot mai mult pana trupul ei devine plin de rani ! ‘Ajutoooooooooooooooooor ! Ma aude cineva ?’ Din gat ii iese o voce ragusita . Se opreste brusc. Vocea care i-a iesit din corzile vocale parca nu era a ei. Nu mai suna cristalin ca vocea unui copil. Parca era vocea altcuiva, vocea cuiva care nu e copil…Semana cu vocea unei tinere domnisoare. Cu greu isi duce mainile pe obraji … Avea obrajii uzi si calzi, dar parca nu erau obrajii ei… Se simtea ca intr-un vis…Inchide ochii si isi repeta in gand ‘Nu-i adevarat ! Trebuie sa ma trezesc ! Trezeste-te !’  Deodata simte o caldura pe picior. Speriata deschide ochii si aude o voce calda si melodioasa : ‘Nu te speria ! Te scot eu de acolo !’ Si mai speriata inchide din nou ochii si isi repeta in gand ca e doar un vis. Printre pleopele stranse ii curg valuri de lacrimi fierbinti. Cum sa i se intample tocmai ei asta ? E o simpla fetita, cu o familie simpla, cu o casa simpla si cu o existenta simpla. Cum sa aiba tocmai ea visul asta groaznic ? De ce nu se trezeste ? ‘Trezeste-te idioato !’ striga deodata cu disperare. Copacul din jurul ei a inceput sa trosneasa si sa se miste din toate radacinile ca si cum cineva incerca sa il smulga. Si mai tare tipa de frica si tremura din toate incheieturile. Un val de lumina ii inunda deodata chipul. Copacul nu o mai strangea… Incearca sa deschida ochii dar lumina orbitoare nu o lasa, incearca sa se miste dar nu poate pentru ca e prea amortita. Vocea melodioasa de mai devreme rasuna iar : ‘Esti bine micuto ? Cred ca stai de ceva timp in trunchiul ala uscat. Nu te speria, nu iti voi face niciun rau! Vai , dar ce rani ai! ‘ ( Va urma )

Poveste (1)

-Billy!! Billy unde esti? Billyyyyyyyy!!!!!

Alerga singura prin padure… Incepuse sa se intunece dar Billy nu raspundea de nicaieri! Era o seara calduta de toamna dar se simtea si apropierea inevitabila a iernii. Bluza pe care o purta parca nu o mai ferea de racoare. Soarele se ascundea  dupa copacii imbatraniti si goi  iar micuta Helen era cuprinsa tot mai multa de frica. Nu il vedea pe fratele ei nicaieri. Parca se evaporase.

-Billy nu e amuzant ! Mi-e frica ! Unde esti ? Nu te mai ascunde de mine ! Billy ! Cand o sa ajungem acasa o sa te spun mamei si iar o sa te pedepseasca ! Billyyyyyyyyyy !!!

Lacrimi grele si calde ii umpleau obrajii si i se scurgeau pe bluzita rosie. Avea numai 8 ani. Buclele negre ca abanosul ii curgeau in cascade pe umerii reci si mici.  Ochii verzi, mari si plini de lacrimi nu o mai ajutau sa se orienteze prin intuneric. Cu greu distingea siluete intunecate prin lumina pala a lunii. Zgomotele noptii o infiorau pana in sira spinarii iar copacii ii pareau ca au prins viata. In fuga ei speriata se impiedica de o radacina si cade. Cand ridica ochii inlacrimati distinge chiar in fata ei un copac batran, in a carui tulpina groasa gaseste o scobitura asemenea unei scorburi. Speriata si epuizata se strecoara in scobitura uscata si rece. Ploapele ii erau grele iar picioarele o dureau. Cu un ultim efort sopteste :

-Billy unde esti ? Billy….

Era numai ea si noaptea rece de toamna. Ghemuita si amortita cade intr-un somn adanc… ( Va urma )

Suntem pagani!

Dragoste... Pentru ea s-au ridicat monumente, s-au scris romane intregi, a nascut religii, au cazut cetati, milioane de oameni s-au jertfit in numele ei... Cand te uiti la toate aceste rezultate ale actiunii oamenilor atinsi de sagetile otravite ale lui Cupidon pare ca se vorbeste de o zeitate! Si da! Dragostea e zeul cu cei mai multi adepti! Suntem o lume de pagani care credem in Dragoste! Dumnezeul crestinilor si al musulmanilor, Budha, Shiva, Krishna, Brahman... Toti acestia predica despre dragoste, sunt mesagerii ei... Dragostea e zeul absolut la care vrand, nevrand ne inchinam cu totii! Si zeii se inchina ei si o venereaza! Totul se naste din dragoste: creatie si distrugere! Dragostea e cheia universului! Fara dragoste suntem animale, fiinte irationale, monstrii... Ea ne face oameni, ne face altruisti... Ne face sa vrem mai mult pentru celalalt decat pentru noi, ne da un motiv pentru care sa luptam... Ne transforma din lasi in eroi... Dar ne si umileste, ne taraste prin noroi, ne arunca in disperare, ne omoara... Eu cred in Dragoste! Dragostea pentru teatru, pentru muzica, pentru gri, pentru nou, pentru liniste, pentru viata... Pentru tine! Tu... Prin tine Marea Zeita ma controleaza... Si o face cu atata eleganta si pricepere incat reuseste sa ma intorca pe toate partile si sa ma puna in toate starile! Sunt un pagan si fiecare zi a vietii mele o dedic Marii Zeite!

Ceva dulce ...

Mda... Tonuri, semitonuri, terte, cvarte, cvinte, nota brevis, Homer, Ulise, Ahile, Eschil, Sofocle, Aristofan, Biblia.... Si lista continua cu nesimtire! Ce? Credeti ca m-am tzacanit? Ca am inceput sa insirui cuvinte alan-dala fara noima? Nicidecum! Cuvintele astea mi-au rasunat in cap o buna parte din ziua de azi. Si cica duminica e zi libera :)) Pe dracu'! ( Iarta-ma Doamne o:-) ) Mai ales acum ca se apropie examenele! Eu nu mai stiu ce e aia " zi libera" de ceva timp... De fapt ziua libera s-a redus la mine la ora libera! Asa ca duminica am o ora libera in care fac ce vreau eu! Sunt o norocoasa, ce mai?! Hmmmm... Ce zi e azi? 14? Fix o luna si o saptamana de fericire! Cum as putea sa vad partea ocupata a vietii mele cand partea in care sunt libera e atat de dulce? Adica e ca si cum a-i avea pofta o zi intreaga de un bounty, dar astepti rabdator stiind ca la sfarsitul zilei iti vei primii desertul... Bineinteles, o gurita mica pentru ca e ciocolata si e seara si ciocolata ingrasa... Iar obsesia mea cu dieta...Dar surpriza! :D Ciocolata mea nu ingrasa! Asa ca ma pot delecta in voie!

Home alone

12:49... Inca dimineata pentru mine... O dimineata plictisitoare dupa o noapte obositoare la munca...  Si ma uit in jur... Dezastru! Baga-mi-as! Cate am de facut! Un morman de vase imi zambeste ironic din chiuveta, rufele din masina de spalat parca urla dupa mine, dormitorul seamana cu un camp de batalie iar sufragheria parca e o scena dupa un concert rock,numai cabluri si tot felul de obiecte aruncate peste tot!Lenea troneaza in forta pe canapeaua din sufragerie... Ascult linistea si imi vin in minte tot felul de amintiri, tot felul de ganduri si mi-e dor... Mi-e dor de dimineata de ieri in care nu eram singura! Mi-e dor de acel "Bunaaaaaaaaaa!" dragut pe care il mai spune Zuzu din cand in cand si care ma invioreaza si imi pune un zambet idiot pe buze, si cum Zuzu nu e aici sa ma binedispuna parca imi rasuna in cap piesa lui Chirila : "Nu am chef azi... Nu am chef azi... N-am chef de nimic..." Si ma mai enerveaza si tastele de la tastatura lui Zuzu! Trebuie sa-i iau o tastatura de ziua lui!

Pe scena!

E o mare responsabilitate sa ai rolul principal! Va spun eu! Eu am rolul principal in filmul asta care se cheama "Viata mea" de 22 de ani... Scenaristul e un bulangiu ,cum ar spune domnul Dinculescu , regizorul parca nu ma suporta de cele mai multe ori si ma pune in niste situatii de-a dreptul penibile, sau dureroase, sau amagitoare... Se deruleaza ca o telenovela ieftina si intra in scena fel si fel de personaje care imi  influenteaza viata mai mult sau mai putin! Sunt ca o marioneta  in mainile unui papusar fara inima care ma arunca de colo-colo fara sa-i pese daca ma rup sau daca ma stric! Inima mea nu mai stie de cate ori a fost sfasiata si apoi peticita... Si e atat de carpita ca la fiecare bataie parca se mai desface o cusatura si mai cade cate un peticut... pana o sa raman fara inima si atunci o sa fiu judecata ca sunt cruda si ca distrug inimi! Acum inimioara mea asta cusuta iubeste...si iubeste parca mai mult decat poate... Si e speriata ca poate se desface si ramane filmul cu un personaj principal negativ fara inima si fara sentimente! Il iubeste pe cel care este personajul principal in filmul meu, in filmul in care eu vreau sa fiu scenarist si regizor, in care povestea mea are happy end! Vreau un musical ca cele de la Bollywood: lung si cu final fericita in care actorii principali se iubesc si raman impreuna fericiti pentru totdeauna! Dar parca sunt cam visatoare... Sunt un actor nebun si asa voi ramane!