Intalnire cu un vampir

Arta... Mister... In camera se aude muzica clasica... Stai in fata mea si ma privesti cu dragoste. Zambesti... "Vreau sa-ti spun un secret pe care nu trebuie sa-l mai spui nimanui!" imi spui cu o usoara amenintare in glas. Zambesc si iti spun " Spune! Stiu sa tin un secret! Parol!" Pasesti spre mine... Te asezi pe pat alaturi de mine " Vorbesc foarte serios! Ceea ce iti voi spune nu am mai spus nimanui si daca vei divulga secretul va trebui sa te omor!" imi spui cu seriozitate. Bufnesc in ras si cu o usoara ironie iti spun: " Bine, bine..." Seriozitatea de pe fata ta imi face rasul sa paleasca. Nu mai rad... "Spune!" te incurajez. Te uiti fix in ochii mei si imi spui " Sunt vampir!" Rasul zgomotos de mai devreme imi revine pe buze si devin usor ironica " Intotdeauna mi-am dorit sa intalnesc un vampir! " si rad in continuare. Cu aceeasi seriozitate imi spui " Nu glumesc!". "Siiiiiiiiigur ca da! " exclam cu pofta in timp ce ma prapadeste rasul. "Si de ce nu ma musti? Vreau sa fiu si eu vampir!" iti spun chicotind. " Nu mi-e foame acum si oricum ca sa devi vampir trebuie intai sa bei sange de la mine. Noi ne hranim odata pe an si m-am hranit deja acum cateva luni" imi spui uitandu-te in ochii mei. Eu zambesc... Imi expun gatul si te indemn cu ironie " Hai! Nu ti-e pofta nici macar un pic? Uite ce bine arata! Am mancat niste ciocolata mai devreme... Sigur sunt dulce!" apoi rad cu pofta. Amenintator te indrepti spre mine si cu un glas sfasietor imi spui " Nu mai face asta ! As putea sa te omor chiar in momentul asta!" . Rad in continuare si iti spun " Doar nu vrei sa patezi de sange lenjeria asta de pat ... Uite ce frumoasa e! E rosie... Se asorteaza perfect cu peretii portocalii!" . Ma iei in brate si imi soptesti la ureche " Eu vorbesc serios!" . Ironia persista in continuare si te intreb " Si cati ani ai vampirule?" si rad. " M-am nascut in 1476. Deci am 534 de ani..." . Te privesc zambind si iti spun "Esti cam batranel pentru mine! Eu am doar 22!" . Zambesti si ma iei in brate... Te sarut... Ne intindem pe patul micut si adorm la pieptul tau. Am intalnit un vampir si am scapat cu viata!

New chapter : Freedom!

Trag in piept aerul imputit de Bucuresti si simt ca m-am nascut a doua oara. Wow! Dar ce colorata e camera mea! Pana ieri imi parea gri si rece... Si ce frumos miroase :X -mama face placinta- Hey! Maine trec in noul an, un an care va fii de n ori mai bun decat asta, si trebuie sa fiu fericita ca am scapat de toata greutatea care ma apasa pe umeri si pe suflet! Sunt un suflet liber si asta ma face sa zambesc din nou! Nicio greseala nu este de neiertat si nicio problema atat de complicata incat sa nu aiba rezolvare! Orice problema e usoara daca o infrunti cu incredere! Ca o recapitulare, am avut un an... Cum sa-i spun?... De tot cacatul! Probleme, incurcaturi, esecuri, lacrimi, prea multe greseli, dar pana la final am reusit sa fiu eu... Eu cu toate defectele mele: iubesc prea mult si prea repede, sunt prea spontana si impulsiva, neatenta, ametita, aiurita, pururi indragostita, in fiecare zi de altceva si altcineva! Nu m-am lasat rupta in bucati de valurile care au trecut peste mine! O sa arunc cu bolovani dupa anul care aproape s-a sfarsit si primesc cu toata bucuria anul care vine! Sunt un spectator, iar din unghiul in care privesc eu ,viata e a dracu' de frumoasa, trebuie doar sa stii cum sa privesti! Sunt un actor nebun si asta imi ocupa tot timpul! Va iubesc! 

Frimituri de fericire

Capitole... Pagini... Randuri... Cuvinte... Litere...  Muzica... Poveste... Tu... Eu... Timp... Zambet... Imbratisare... Sarut... Te iubesc!... Pui mic... Ploaie... Fericire... Cine?... Tu dormind... Te sarut... Zambesti... Buna dimineata soare!... Ma tii in brate... Sunt fericita... Zambesc... Mangaiere... Scriu... Plecam... Strada... Cismigiu... Camera... Seara... Te iubesc!... Plec... Iarta-ma!... Dezamagire... Tacere... Strig! ... Nu auzi... IARTA-MA!!!! ... Singura... Liniste... Intuneric... Frig... Scriu... Poze... Amintiri... Sunt o proasta!... Te vreau inapoi... Tu... Nu... Cine? Tu!... Munca... Mi-e dor de noi... Dorinta... Vis... Iluzie... Poveste... Ai fost al meu... Dar nu mai esti... Apara-ma de mine... A fost muzica... Sfarsit...

Poison!

28.12.2010... Ora 3:37... AM! Munca pana la ora 1:30 AM... Acasa... Singura... Stau in camera asta golita de orice caldura alaturi de prietenul meu cel mai bun- laptopul - in timp ce numar umbrele pe care le arunca pe pereti lampa de langa pat...Am picat in amnezie sufleteasca... Cine sunt eu? Nu ma recunosc! Sunt un trup controlat de un suflet pe care nu-l cunosc! Cine are comanda? In interior e haos... Distrugere... Un suflet pe moarte, la reanimare avand perfuzii cu speranta... Zeci de alte sentimente il otravesc zilnic! Si cand se termina speranta... Ce o sa se intample? Viata fara viata... Gaura din piept se mareste odata cu trecerea serilor... In fiecare seara e mai mare... Si mai mare... Pana o sa ma inghita cu totul! Sufletul mi-e innegrit de otrava... Si imi putrezeste trupul din interior... E ca un cancer care se intinde si vrea sa ma traga sub pamant! Sufletul care imi controleaza trupul e bolnav... Iar daca o sa moara, sper de pe acum la un Mesia care sa-l invie! Sunt o sinucigasa! Imi otravesc sufletul si ma torturez! Fac mizerie si sper sa se curete totul in urma mea ca prin minune! Singura imi administrez licoarea letala zi de zi...Dragostea e otrava... Dar macar are gust bun!    

I music you!

Te iubesc cu un motiv.

You give me power...

 

...and you tickle me...

...you are the reson for my smile or my tear...

...because i do...

...i realy do...

...love you!

You make my heart beat faster...

...when you hold me in your arms because...

...i love you!

You are my favorite piano love song...

...and when you look at me i feel like i'm naked...

...because only you know how to touch me...

...You make my life colourful...

...and you give me heartache or hope... I music you!

Craciun fericit si restul...

"Craciun fericit!" , " La multi ani!", " Sarbatori fericite!", "Ce ti-a adus Mosu'? " - mi se par cuvinte goale... Nu mai au greutatea si magia pe care o aveau alta data... Ce am facut eu de Craciun? Pai am lucrat pana la 8:00 dimineata! Nu e tocmai Craciunul la care visam! Si ce mi-a adus Mosul? Mi-a adus un sac cu framantari si regrete... Iertare... Si am pierdut...

Cosmar

Tigara ma uraste... Aerul din jurul meu nu vrea sa-mi mai oxigeneze plamanii... Frigul de afara vrea sa-mi sfasie pielea bucata cu bucata... Peretii m-ar zdrobi in stransoarea lor daca s-ar putea misca... Si laptopul meu ma uraste... Iar cel mai tare dintre toti ma urasc eu... Pentru ca distrug tot ce ating. Sunt un monstru! O creatura a iadului trimisa pe pamant pentru a face rau si a dezmembra suflete! Pentru faptele mele nici iadul nu ma primeste! Chiar in acest moment Satan imi cladeste un loc special in care sa-mi arda sufletul pe veci! Cine sunt eu? Sunt cel mai mare cosmar al oricarei persoane! Sufletul mi-e mai negru decat cotloanele Iadului, iar inima mai rece decat cea mai geroasa iarna polara! Sunt cel mai mare cosmar al tau!

Te simti roman?

Te simti roman? Sau cand mergi prin afara si esti intrebat carei tari aparti te dai rus, sau sarb, sau... Pfff... Nu esti singurul! Anul trecut am avut ocazia sa simt caldura dogoritoare a tarilor arabe. Bogatie... Caldura... Altfel de oameni... Gata sa iti sara in ajutor indiferent de nelamurirea pe care o ai. Cand am fost intrebata din ce tara sunt, mama mi-a luat cuvantul si a exclamat "Rusia!". Eram total nelamurita... De ce a mintit mama ca suntem rusoaice? Eu sunt romanca! Nu mi-e rusine cu ceea ce sunt! Mie nu... Dar mamei... Da. Si in situatia mamei sunt milioane de romani. De ce ne este rusine cu tara noastra? Pana la urma, aici ne este casa... Familia... Radacinile, care sunt cele mai importante! Eu sunt mandra ca sunt romanca! O sa va spun o povestioara un pic amuzanta... Anul trecut de 1 decembrie mi-a venit geniala idee sa-mi pun tricolorul in par, astfel simteam ca aduc un omagiu tarii mele. Si, foarte incantata, m-am dus la un salon de coafura unde am cerut trei extensii: una rosie, una galbena si una albastra! La cerinta mea tot salonul s-a rupt in ras si m-au asaltat cu intrebari si exclamatii care mai de care: "Ai innebunit?! De ce vrei sa-ti faci treaba asta? Romania e o tara de cacat! Mi-ar fii rusine sa port asa ceva in par!" Bineinteles ca spiritul patriotic nu mi-a fost infrant de o mana de coafeze frustrate si nemultumite de ceea ce sunt, asa ca ,avand mandria patriotica nestirbita, mi-am pus cele trei suvite de par fermecate si am plecat fericita de la salon! Morala: Esti roman! iubeste-ti tara pentru ca asta e casa ta! Daca ne-am iubi un pic mai mult radacinile a-m reusi sa facem din Romania o tara mai buna! Cu iubire si pasiune poti cladi minuni! Daca Romania nu te iubeste, iubeste-o tu si pana la urma te va iubi si ea!

Te iubesc!

Soarele imi pica pe fata ca o ploaie rece de lumina si imi imbaiaza sufletul in regrete... Inima mi-e secata de fiecare picatura de mila fata de propria persoana si zilnic ma tortureaza gandul ca as fii putut face mai mult. Sunt un monstru! Nu mai detin niciun sentiment de compasiune pentru nimeni, nici macar pentru mine! Zilnic ma schingiuiesc cu ganduri si imi biciuiesc sufletul cu injurii. Dar o farama de lumina a ramas in mine: te iubesc! Restul simtirilor nu ma lasa s-o scot la suprafata. Sta acolo innecata in propria-mi mizerie sufleteasca... Nu vrea sa moara! O acopar cu sentimente false sperand ca o sa scap de ea... Dar farama asta de iubire este puternica si nu se lasa omorata. Vrea sa traiasca! Sunt un actor care moare doborat de propriul rol... Personajul pe care vreau sa-l interpretez e mult prea complex si diferit de mine, dar totusi de ce vreau sa ma pun in pielea lui? De ce fug de ceea ce sunt si ma ascund dupa o masca? Oare pentru ca sunt prea lasa ca sa infrunt realitatea? Basmul mi s-a transformat in drama si-mi astept sentinta... Si mi-e frica... Pentru ca sunt vinovata... Te iubesc!

Suntem fluturi...

In timp ce-mi fumam ultima tigara a zilei ma gandeam la rapiditatea ametitoare cu care trece timpul. Suntem ca niste pasageri in spatele gigantului timp... Ca niste pene pe aripile unei pasari... In zborul lui frenetic mai pica cate o pana in locul careia creste alta... Nimeni nu e de neinlocuit. Fiecare si-a jucat rolul iar dupa marele final suntem nimic altceva decat amintiri si ceea ce lasam in urma. 6 august 1988... ora 12:30 dimineata... Mama afla ca de fapt baiatul pe care il astepta este fata. Tata hotaraste sa ma numeasca Cristina iar mama adauga inspiratiei tatalui meu si Alexandra. Sunt firava si bolnavicioasa, doctorii nu imi dau sanse de supravietuire dar ca prin minune traiesc. Am 5 ani... Sunt o creatura mica, cu ochii mari si negrii, par negru si ondulat iar obrajii rozalii imi sunt impodobiti de pistrui mici si maronii. Imi plac papusile... Stau pe covorul din sufragerie cu piesele de lego intinse peste tot in jurul meu si incerc sa construiesc ceva. Am 7 ani... Prima zi de scoala. Nu sunt prea incantata ca va trebui sa-mi tocesc atatia ani coatele pe bancile scolilor si o intreb pe mama daca e absolut necesar sa merg la scoala. Incerc sa numar pe degete cati ani mai am pana scap de povara asta. Am 15 ani... Am luat examenul de capacitate. Sunt fericita ca am intrat la liceu. La prima ora de chimie profesoara imi pune nota 3... Plang toata ziua pentru ca tocmai primisem primult 3 din viata mea. Am 18 ani... Sunt fericita! Am luat examenul de bacalaureat! Am terminat liceul... Sunt confuza pentru ca nu stiu ce cale sa urmez... Ce vreau sa fac in viata? Oare ce ma pasioneaza? Vorbele mamei ma indruma spre facultatea de chimie la care intru si sunt bursiera... Am 19 ani... Realizez ca, chimia nu mi se potriveste. Vreau mai mult! Vreau sa fac arta! Vreau sa joc pe scena, vreau sa pictez, vreau sa cant, vreau sa scriu... Vreau sa fac frumusete din mucegai! Sunt visatoare si indragostita... Am 22 de ani... Am examenul de admitere la teatru... Am emotii cum nu am mai avut vreodata. Imi doresc atat de mult sa iau examenul asta incat ma impiedic de propriile picioare. Intru in sala... 7 profesori se uita cu indoiala la mine... in spatele lor inca 20 de studenti. Am parul roz si o valiza plina ochi cu emotii si indoieli. Intru la teatru! Intru si la muzica! Plang de fericire... Ma indragostesc pana peste urechi, sunt dezamagita, plang , incerc sa evadez si ma prind iar in navodul iubirii... Asta sunt eu inca din prima clipa pana in momentul asta! Atat de ametitoare e fuga continua a timpului... Ieri te-ai nascut iar maine iti inchei socotelile cu viata. Traiesti o singura zi, dar in ziua asta fa toate nebuniile care iti trec prin cap, nu ezita sa fii spontan si sa gusti din tot ce iti ofera viata! Esti un fluture! Bucura-te de aripile tale si zboara!

Sunt o pacatoasa!

Frig... Teribil de frig... Durerea persistenta de spate ma chinuie pana in adancul sufletului iar raceala tipica anotimpului ma face sa par o figura fantomatica abia ridicata din mormantul propriilor ganduri si framantari... Camera mea e rece, goala, tacuta,  cavou al sentimentelor mele muribunde si al amintirilor odata calde, acum reci si moarte! Si stau... Astept... Dar ce astept? Astept oare sa gasesc un Mesia care sa-mi invie sufletul si sa-mi transfome cavoul in castel? Oare acest Mesia exista? Sau astept o iluzie, o alta nascocire a subconstientului meu bolnav si ratacit? Asteptarea e dureroasa iar secundele trec parca impinse... Timpul e pe moarte... Toata camera mea e imaginea tipica a Lumii de Apoi... Nici demonii din capul meu nu lipsesc! Stau acolo si ma ispitesc zilnic sa mai fac o greseala, sa pacatuiesc inca odata, imi vor sufletul! Dar sunt un trup fara suflet... O carcasa golita de viata si fara sentimente... Un mort viu care se hraneste cu sentimentele celorlalti... Am devenit ceea ce ma temeam ca o sa devin, umbra a ceea ce am fost... Inchid ochii si vad trecutul... E cald, primitor dar eu il simt rece si mort! Chiar si trandafirul de pe masa a murit... Si eu am murit... Sufletul mi-a plecat din trup si a ajuns in iad! Sunt o pacatoasa!

Iarna

Ziua unu dupa ziua marilor descoperiri. Si ce zi! Numai frig, zapada rasfirata, regrete, durere de cap, prea multa liniste, singuratate... Multe "de ce"-uri si o senzatie persistenta de goliciune sufleteasca... Stau goala intr-un colt, este frig, iar peste mine ninge cu intrebari, amintiri dureroase, lacrimi, promisiuni incalcate, indoieli, teama, regrete... Dar de ce am ajuns aici? Cine m-a dezbracat de vointa? Cine m-a aruncat fara mila in iarna sentimentelor mele? Dar mai presus de toate, de ce am permis sa se intample asta?! Tot ce ai crezut si ai sperat se poate darama intr-o clipa , cu doar cateva cuvinte... De ce a trebuit sa faci asta? Faptul ca incoltise un sentiment frumos in inima mea nu era de ajuns pentru tine? Nu realizasei ca sentimentul exista, dar era fragil... Furtuna produsa de tine l-a pus la pamant, l-a facut sa inghete! Si acum cum sa vad soarele daca norii grosi si cenusii ai furtunii tale il acopera? Ai fost dumnezeul lumii mele... Un dumnezeu care nu a stiut sa aibe grija de creatia sa... Ai adus apocalipsa asupra unei lumi care te slujea si credea in tine... Iadul meu nu e fierbinte , cu multa smoala si creaturi rosii cu furci in mana! Iadul meu este rece si gol... Fara zgomot, doar o liniste asurzitoare care persista si te face sa iti pierzi mintile, iar creaturile sunt in mintea mea... Iluzii ale propriului subconstient care ma chinuie si imi flageleaza sufletul . Sentimentul ala micut ma tinea departe de tot infernul asta... Dar acum si el e inghetat... Si stau goala intr-un colt in viscolul sentimentelor mele...

No chef mood

Stare fara stare... Capul mi-e un butoi cu pulbere gata sa explodeze, ochii doua grenade, si sufletul s-a facut mic cat un purice... Si ce zi!... Numai incurcaturi, incertitudini, urme de regret si fel si fel de injurii aduse de catre mine persoanei mele... "Idioato! Unde iti este moralitatea si rationalul?!! Le-ai aruncat undeva in debara si ai uitat de ele?!!! Cum poti sa fi atat de slaba?!! Vrei sa fii ceea ce nu esti, vrei sa fii o persoana puternica dar ramai cu vrutul!!!" Si asa o tin inca de cand m-am trezit... Ma flagelez moral cu biciul constiintei. In sufletul meu e razboi civil: constiinta si-a indreptat toate armele catre mine si ma asalteaza in continuu cu tot felul de injurii... Si spre rusinea mea, are dreptate... M-am dezbracat de moralitate si am aruncat-o intr-un colt... Am renuntat la principii si la tot ce ma facea puternica... Si totusi sunt eu... Am defensiva spulberata dar ma refac! Un leu nu cedeaza niciodata!

Fragilitate

Am reusit fara intentie dar cu usurinta sa daram fragilul castel din carti de joc pe care il construisem... Cat de fragile sunt unele lucruri... Si cat de puternice pot fii vorbele... Cu doar doua cuvinte poti spulbera o creatie la care ai lucrat intens, te-ai chinuit sa pui fiecare piesa la locul ei si sa faci ceva din nimic, iar apoi in doar doua secunde totul s-a transformat in praf! Uneori fragilitatea anumitor lucruri ma deprima... Parca mi-e frica sa fac inca un pas... Daca fac pasul gresit? Apoi apare nesiguranta care macina orice sansa. Oare in viata e necesar sa te multumesti cu putin? Daca da, eu nu pot suporta o viata atat de anosta si plictisitoare! Eu cred ca acel putin care ti se ofera trebuie crescut cu vointa si incredere pana devine un suficient necesar. Trebuie sa ai curaj sa treci peste sentimentul de fragilitate si nesiguranta, nu poti ramane pe loc! Viata este un drum pe care trebuie sa avansezi! Daca vrei trebuie sa incerci fara teama si neincredere! Indiferent de rezultat totul merge mai departe... Ce ai daramat se poate recontrui si poate deveni ceva mult mai maret ca precedentul. Secretul meu in a constri ceva din nimic e dragostea. Pun dragoste si pasiune in tot ceea ce fac... Dragostea e materia prima a universului!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Eu sunt linistea! Ma nasc in intunericul rece al noptii si mor rapusa de prima raza de lumina a zorilor! Ma prabusesc in zgomotul dulce al diminetii si renasc la lasarea intunericului. Sunt ca un phoenix care renaste din propriul intuneric. Acopar cu valul meu de cristal mintile celor ce asculta si le insuflu teama... Cine sunt eu? Eu sunt dragostea! Ma nasc pe buzele celor ce imi simt fiorul, traiesc in inimi si mor in lacrimi. Sunt otrava care blocheaza rationalul si te impinge spre nebunie... Sunt pumnalul care iti rapune sufletul, dar pe care nu vrei sa-l scoti. Te torturez iar tie iti place! Cine sunt eu? Eu sunt inspiratia! Ma nasc in mainile celor ce au magia si sunt nemuritoare. Iti gadil simturile pana in varful degetelor si te fac sa tremuri de uimire. Dainui peste veacuri si las in urma istorie! Cine sunt eu? Eu sunt intunericul! Iti patrund pana in oase si iti pacalesc mintea. Ma nasc din nebunie si haos si mor in bratele zilei. Copii imi sunt demonii si iluziile!Dar totusi... Cine sunt eu?... 

Aripi ( Dan Desliu )

Vreau sa va prezint o poezie draga mie scrisa de un om foarte talentat.

Minuni s-ar cere multe – eu unul n-am sa starui –
prea rar se împlineste un vis de sarbatori ...
Dar adune-o pereche de aripi fiecarui,
ca sa mai dam o raita prin stele, uneori.

Sa umplem orizontul, cînd ziua sta sa vina,
un fosnet lung de stoluri spre zare sagetînd,
semn ca se-nalta liberi, ca vulturii-n lumina,
copiii si stapînii întregului pamînt.

Imensele penaje calite de furtuna,
sa naruie zagazuri si sa despice drum
prin vesnica pustie dintre pamînt si luna,
si sa se-ntample-aceasta minune, ca si cum

te-ai duce dupa apa sau ai citi o carte ...
În statia din Cosmos, la strung sau la birou,
sa dainuie în tine vibrarea fara moarte,
chemarile de aripi, cu infinit ecou. 

Liniste...

Liniste… Amintirea ta ma-nvie

Cand prin gandurile seci

Zi si noapte imi alergi

Ceas tarziu in noapte rece

Inima vrea sa-mi plece

Sa se daruiasca tie

Te iubesc ? Cine sa stie ?

Viata imi devine trista

Daca linistea persista

Si-o sa treaca an cu an

Fara note de pian

Dar el nu o sa mai fie…

Te-am iubit ? Asta sa fie ?

Cand seara de seara vedeam

Visul ce nu il aveam

Te vroiam numai al meu

Dar tu nu stiai ca eu

Te iubeam numai pe tine…

Ti-am gresit? Da... Te-am pierdut...
Serile cand m-alintai,
Numai zambind ma priveai,
Si-adormeam la pieptul tau 
Nimic nu parea greu...
Nu stii cat regret de mult...


Te-am iubit? Sau te iubesc...
Inc-o noapte peste mine trece
Ca un vant de iarna rece
Peste sufletul meu ninge

Cu regrete si dorinte...

Ti-am gresit si ma caiesc...

Te-am iubit si te iubesc!

 

Noapte de Decembrie

Noaptea… Gandurile se ingramadesc

Sa alerge catre tine

Linistea nu mi-o gasesc

Nici in zilele senine

Si alerg ca un ogar

Noaptea dup-acelasi vis,

Dar fuga mi-e in zadar

Caci ce vreau nu mi-e permis…

Vreau ceva maret, sublim

Ceva ce nu s-a mai vazut

Vreau im brate sa te tin

Sa-mi spui cat ma iubesti de mult

Dar aceste clipe dulci

Sunt departe-acum de mine,

Poate chiar de neatins

Tu nu sti cat tin la tine…

Te iubesc dar in zadar

Alerg acum dupa un  vis.

De-ai stii o clipa macar…

Dar ce vreau nu mi-e permis...

Mersul pe sarma... E periculos!

8 Decembrie... Pfff! Ce zi! A inceput inca de dimineata foarte atipic si socant... E ciudat cum viata se complica zi de zi ca sa nu te lase sa te plictisesti... Daca nu ar fi asa probabil am fi o specie de sinucigasi! Ne-am sinucide in masa de plictiseala! Ce se intampla daca ma joc prea mult cu o ata? Se incurca, se innoada si se incalceste tot mai tare... Ata mea deja e ghem! Si continua sa se incurce! Zi de zi mai adaug un nod , dar imi ia foarte mult sa desfac unul... Azi am adaugat un nod gordian! M-am speriat un pic... Mmmmmbine... Trebuie sa recunosc, un pic mai mult! Situatia m-a luat pe sus si m-a plasat in zona zero de panica! Inspir... Expir... Zen! Si ma calmez... Sau cel putin incerc... Acum ascult Bon Jovi... Ma gandesc la cum ar fii... Oftez... Inchid ochii si visez din nou... Oare o sa reusesc sa descurc nodul asta?

Iadul din noi

Se inalta fum…

Iluzia te-nconjoara,

Viata iti e toata scrum

Iar demonii te omoara.

Proprii demoni care azi

Vor sa rada de tine

Te vor transforma usor

In regrete si suspine.

Oase albe si cenusa

Vor ramane daca lasi

Iadul ca sa te cuprinda,

Demonii ca sa te minta

Caci in umbra lor ramai

Un suflet captiv pe veci ,

Tu si cu umbrele reci.

Esti acolo ? Nu ceda !

Caci viata iti poate da

Tot ce azi nu ai avut,

Tot ce ieri tu ai pierdut,

Raiul inca mai exista

Cat timp speranta persista !

Vis

 E lumina pe tavan…

E si frig… Totu-i pustiu…

Noaptea e decolorata,

Numai gri si cenusiu.

Visul meu parca dispare

In linistea de nepatruns

Si se pierde usor in zare

Ca un soare ce-a apus.

Dar eu sper la o minune,

Poate va veni o zi

Cand iubirea ta va fi

Daruita toata mie...

Te iubesc… Cine sa stie ?

Lupta cu mine...

-Cred ca... S-ar putea sa... Dar poate mi se pare ca... 

Nu! Nu pot! Pffffff... Indoielile astea iti fac cuvintele sa ti se stalcesca in gura. Parca s-au intepenit in gat si nu vor sa iasa. Buuuun... Curaj Filly! Hai ca poti! 

-Aaaaaaaa... Este destul de probabil... Sa am o anumita intersectare sentimentala pozitiva cu dumneavoastra... Nu ati inteles nimic , nu-i asa? 

Pfffff... Pot sa spun orice... Dar mai putin asta! La teatru sunt in stare sa ma pun in situatii de-a dreptul jenante , sa fac haz de necaz, sa rad de mine, sa fiu eu in mijlocul scenei vorbind despre cam cat de penibila sunt... Dar aici... Acum... In aceasta situatie... Nu imi ies cuvintele! Asaaaaaa... Mai incercam odata! 

-Domnule! Eu sunt Filly! Bineinteles ca stiti cine sunt... Doamne ce tuta sunt! Asa... Vreau sa va marturisesc ca din adancul inimii mele nutresc sentimente complexe si elaborate pentru persoana dumneavostra!

Tot nu e bine! Dar ce sunt eu?! Mata fricoasa sau leu? Aaaaaaaa... Cred ca ... Leu... Da! Sunt leu! 

-Domnule, vreau sa va spun ca... Tin neaparat sa va spun ca... Eu totusi... Cred ca... Te iubesc! Gata, am spus-o! :D Nu a fost atat de greu...

Ce sa aleg?

Alegeri... In fiecare zi avem de facut o multime de alegeri... De la ce sa mananci la micul dejun pana la ce ora sa te culci seara! Viata se tese in functie de alegerile noastre... Si fiecare alegere pe care am facut-o in trecut are repercursiuni in prezentul  meu... Tot ce mi se intampla este din cauza mea! Nu pot da vina pe destin sau pe soarta sau pe oricine altcineva! Daca acum sunt fericita este datorita mie, daca plang e din cauza mea... Si acum am de facut o alegere destul de grea... Si mi-e frica... Miza e mare, pot pierde mai mult decat pot suporta... Din cauza asta tot aman... Poate reusesc sa trec cu vederea, poate trece... Poate pana la urma uit si nu mai e nevoie sa iau o decizie... Sau poate imi pica o caramida in cap si ma trezesc din visul asta! Pffff... Tocmai cand crezi ca e mai simplu si ca iti poti trage sufletul, viata te alearga si mai tare! Suntem la un maraton continuu, din urma vine cu viteza si sete suferinta, iar in fata noastra ne ademeneste fericirea... Suntem ca niste ogari la curse...Zilnic trebuie sa alergi ca sa nu cazi prada dezamagirii iar daca esti un atlet destul de bun poti gusta din fericire!

Linistea naste monstri

Mda... Eu... Camera mea... Plus o mare, MARE lipsa de inspiratie... Ma uit pe pereti... In gol...In lumina becului... Dar nimic!!! Nu vad nimic in mintea mea! Nici pic de inspiratie! Pfffff... Nu am nicio idee ce voi scrie mai departe in povestea mea... Si mai am si indoiala asta! Ce sa fac?... In ce directie sa ma uit? Ce drum sa aleg? Oare e prea devreme sa aleg?... Sau am ales deja si mi-e frica sa recunosc?... Si daca aleg drumul care nu ma duce nicaieri? Daca ,calea pe care vreau s-o urmez imi aduce numai pierderi? De ce sunt atat de fricoasa? Oare e miza prea mare? Ce e cu sentimentul asta ciudat? Prea multe intrebari si mult prea putine raspunsuri! E frustrant! In ultimul timp toate alegerile pe care le-am facut s-au dovedit a nu duce decat spre esec... Nu ma intristeaza asta... Doar ca ma sperie un pic... Ma sperie sentimentul asta... E ca un gol pe care il am in piept... Nu ma lasa sa iau nicio decizie... Sau poate ca stiu ce e dar mi-e frica sa recunosc... 'Eul' neastamparat din mine imi mai pregateste o capcana! Probabil e prea nemultumit de fericirea mea din ultimul timp! Vrea s-o spulbere! Ma simt de parca as fi o sonata de Liszt! Raiul si Iadul din mine sunt in razboi! Si vreau sa cred ca va castiga Binele... 

Hoinarind printre ganduri...

Mai stiti ce spunea Chirila? 'Visele mele se implinesc

Cat bat din palme sau cat clipesc
Respir iubire, manac iubire
Va dau la toti si va molipsesc
Nimic in lume nu ma opreste
Sa urlu tare "Sunt fericit !"
Nu-mi strigati ce sa fac
Fiindca timpu-i un ac
Iar noi suntem ata din el.'

Exact asta m-am trezit cantand de dimineata la tigara! Descrie atat de bine starea mea actuala incat imi vine sa cant refrenul asta non stop! Ba nu! Sa-l urlu! In fiecare zi fac cate o prostie care se va adauga mai tarziu la siragul meu de amintiri, genul acela de amintiri pe care iti este drag sa le povestesti prietenilor... In fiecare zi strang cate o amintire care mai tarziu ma va face un pic mai bogata... In fiecare zi respir iubire, visez iubire, mananc iubire... Captez iubire prin toti porii... Radiez iubire! In ciuda vremii dusmanoase de afara eu ma simt mai fericita ca oricand. Parca am supradoza de serotonina! Si cica anul acesta am fost cuminte pentru ca tocmai am primit un cadou de la Mos Nicolae, si am fost atat de cuminte incat a venit mai devreme. Probabil fericirea mi se trage si de la perioada anului in care ne aflam. Adica, pana la urma suntem in luna cadourilor! Si tocmai am inaugurat inceputul unui sir de cadouri care va dura pana in ianuarie! Dar nu trebuie sa fie decembrie ca sa primesti si sa oferi cadouri! De exemplu, luna trecuta am primit in dar un prieten. Fara el nu cred ca as fi fost persoana fericita care azi scrie despre iubire si speranta! El e propria mea perfuzie cu serotonina! Si imi place sa cred ca si eu sunt lafel pentru el... Hei! Dar nu va ganditi ca sunt indragostita! Aici e vorba de prietenie... E 'altceva'... Este vorba de un 'el' pentru ca dintotdeauna fetele mi-au tradat increderea si prietenia. De fiecare data, un baiat s-a dovedit a fii un prieten mult mai de incredere decat o fata. Si revenind la cadouri... Poate am fost atat de cuminte incat sa primesc de la Mosul exact cadoul pe care mi-l doresc... E un pic dificil de primit ceea ce vreau eu, dar nu imposibil. Dragostea si linistea sunt cele mai frumoase cadouri...

Music is love... I music you!