Soarele imi pica pe fata ca o ploaie rece de lumina si imi imbaiaza sufletul in regrete... Inima mi-e secata de fiecare picatura de mila fata de propria persoana si zilnic ma tortureaza gandul ca as fii putut face mai mult. Sunt un monstru! Nu mai detin niciun sentiment de compasiune pentru nimeni, nici macar pentru mine! Zilnic ma schingiuiesc cu ganduri si imi biciuiesc sufletul cu injurii. Dar o farama de lumina a ramas in mine: te iubesc! Restul simtirilor nu ma lasa s-o scot la suprafata. Sta acolo innecata in propria-mi mizerie sufleteasca... Nu vrea sa moara! O acopar cu sentimente false sperand ca o sa scap de ea... Dar farama asta de iubire este puternica si nu se lasa omorata. Vrea sa traiasca! Sunt un actor care moare doborat de propriul rol... Personajul pe care vreau sa-l interpretez e mult prea complex si diferit de mine, dar totusi de ce vreau sa ma pun in pielea lui? De ce fug de ceea ce sunt si ma ascund dupa o masca? Oare pentru ca sunt prea lasa ca sa infrunt realitatea? Basmul mi s-a transformat in drama si-mi astept sentinta... Si mi-e frica... Pentru ca sunt vinovata... Te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu