Ploua cu speranta...

Cineva drag mi-a spus ieri ca viata umana se bazeaza pe speranta... Daca speranta dispare, apare deprimarea si toata lumea pe care ai construit-o pana in acel moment se prabuseste. Si cata dreptate are! Mereu am fost optimista... Chiar si in cele mai grele momente am avut puterea sa fac haz de necaz si sa vad partea plina a paharului. Am vrut mereu sa fiu cerebrala pentru a nu-mi distruge ceea ce pana in momentul acesta am construit cu efort si vointa! In lumea mea speranta e nemuritoare si omniprezenta! Speranta e materia prima din care se cladeste tot universul personal. Din speranta se naste dorinta, ambitia, vointa... Fara speranta esti orb, nu vezi dincolo de probleme, nu vezi ca fiecare esec este o lectie si ca fiecare lectie trebuie invatata pentru a nu mai gresi! Cu totii suntem studenti la scoala vietii, de la care nimeni nu isi poate lua licenta, pentru ca nu a existat si nici nu va exista vreodata un om care sa le stie pe toate!
Acum ploua... Dar la mine ploua cu speranta pentru ca am descoperit ca nu sunt singura si nu voi fii niciodata! Am alaturi de mine exact ceea ce am nevoie, nu trebuie decat sa cresc acest pui de speranta cu rabdare si atentie pana va deveni certitudine. Dupa fiecare ploaie rasare soarele care  de fiecare data este insotit de un curcubeu parca mai colorat ca precedentul... Am pierdut ceva dar am castigat dublu! Sunt o nebuna norocoasa care e intr-o cautare neincetata a fericirii! Speranta mi-e seringa, fericirea drogul iar dragostea , sentimentul de extaz...