Iarna

Ziua unu dupa ziua marilor descoperiri. Si ce zi! Numai frig, zapada rasfirata, regrete, durere de cap, prea multa liniste, singuratate... Multe "de ce"-uri si o senzatie persistenta de goliciune sufleteasca... Stau goala intr-un colt, este frig, iar peste mine ninge cu intrebari, amintiri dureroase, lacrimi, promisiuni incalcate, indoieli, teama, regrete... Dar de ce am ajuns aici? Cine m-a dezbracat de vointa? Cine m-a aruncat fara mila in iarna sentimentelor mele? Dar mai presus de toate, de ce am permis sa se intample asta?! Tot ce ai crezut si ai sperat se poate darama intr-o clipa , cu doar cateva cuvinte... De ce a trebuit sa faci asta? Faptul ca incoltise un sentiment frumos in inima mea nu era de ajuns pentru tine? Nu realizasei ca sentimentul exista, dar era fragil... Furtuna produsa de tine l-a pus la pamant, l-a facut sa inghete! Si acum cum sa vad soarele daca norii grosi si cenusii ai furtunii tale il acopera? Ai fost dumnezeul lumii mele... Un dumnezeu care nu a stiut sa aibe grija de creatia sa... Ai adus apocalipsa asupra unei lumi care te slujea si credea in tine... Iadul meu nu e fierbinte , cu multa smoala si creaturi rosii cu furci in mana! Iadul meu este rece si gol... Fara zgomot, doar o liniste asurzitoare care persista si te face sa iti pierzi mintile, iar creaturile sunt in mintea mea... Iluzii ale propriului subconstient care ma chinuie si imi flageleaza sufletul . Sentimentul ala micut ma tinea departe de tot infernul asta... Dar acum si el e inghetat... Si stau goala intr-un colt in viscolul sentimentelor mele...