Poveste (1)

-Billy!! Billy unde esti? Billyyyyyyyy!!!!!

Alerga singura prin padure… Incepuse sa se intunece dar Billy nu raspundea de nicaieri! Era o seara calduta de toamna dar se simtea si apropierea inevitabila a iernii. Bluza pe care o purta parca nu o mai ferea de racoare. Soarele se ascundea  dupa copacii imbatraniti si goi  iar micuta Helen era cuprinsa tot mai multa de frica. Nu il vedea pe fratele ei nicaieri. Parca se evaporase.

-Billy nu e amuzant ! Mi-e frica ! Unde esti ? Nu te mai ascunde de mine ! Billy ! Cand o sa ajungem acasa o sa te spun mamei si iar o sa te pedepseasca ! Billyyyyyyyyyy !!!

Lacrimi grele si calde ii umpleau obrajii si i se scurgeau pe bluzita rosie. Avea numai 8 ani. Buclele negre ca abanosul ii curgeau in cascade pe umerii reci si mici.  Ochii verzi, mari si plini de lacrimi nu o mai ajutau sa se orienteze prin intuneric. Cu greu distingea siluete intunecate prin lumina pala a lunii. Zgomotele noptii o infiorau pana in sira spinarii iar copacii ii pareau ca au prins viata. In fuga ei speriata se impiedica de o radacina si cade. Cand ridica ochii inlacrimati distinge chiar in fata ei un copac batran, in a carui tulpina groasa gaseste o scobitura asemenea unei scorburi. Speriata si epuizata se strecoara in scobitura uscata si rece. Ploapele ii erau grele iar picioarele o dureau. Cu un ultim efort sopteste :

-Billy unde esti ? Billy….

Era numai ea si noaptea rece de toamna. Ghemuita si amortita cade intr-un somn adanc… ( Va urma )