Condamnati la actorie

Sunt pe scena... Toate reflectoarele sunt indreptate spre mine... In jurul meu nu vad nimic. E un intuneric gros si catifelat din care nu se aud decat cateva soapte discrete. Ma fastacesc si incerc sa improvizez ceva. Uneori imi iese improvizatia si primesc aplauze , alteori nu si sunt improscata cu rasete rautacioase si batjocura. Fiecare dintre noi suntem personajul principal din propriile noastre piese de teatru. Viata nu este o piesa de teatru dintr-un anumit gen, este o combinatie armonioasa intre toate genurile dramatice dar un lucru este cert: la toti piesa se termina lafel. Cand mergi la teatru vrei sa vezi sfarsitul pentru ca de cele mai multe ori este neasteptat, dar in viata rolul fiecaruia are acelasi sfarsit, conteaza doar cate aplauze iei la final si cati ti-au apreciat evolutia. Artistul traieste pentru aplauze. Dintotdeauna viata mea a semanat cu un roman de aventura. Fiecare dimineata era altfel si fiecare seara aducea alt sfarsit. Nicio zi nu a semanat cu alta si niciodata nu mi-am dorit sa fie altfel, e perfect exacta asa cum e. Prin piesa mea de teatru au trecut tot felul de personaje care mi-au influentat mai mult sau mai putin prestatia pe scena. Uneori imi doresc sa fiu parte din ochiul salii si sa ma vad prin ochii lor. Oare pasesc cu forta si incredere sau par a fi doar o fata superficiala si obisnuita? In astfel de momente ma asalteaza un val de neincredere care ma trezeste si ma aduce cu picioarele pe pamant. Si despre iubire...In unele momente simt ca nu merit sa fiu iubita sau ca iubirea este un sentiment pe cale de disparitie. Societatea s-a transformat intr-un ocean de afaceristi. Casniciile sunt afaceri, dragostea se cumpara iar eu refuz sa fac astfel de negot. Probabil asta e cauza pentru care mai toate relatiile mele de 2 ani in coace s-au terminat inainte sa inceapa. Mi-e atat de dor sa pun capul pe perna seara avand in minte gandul ca abia astept sa adorm doar ca sa-l visez, stiind ca pentru el sunt cea mai importanta fata din lume fara sa conteze ce cupa port la sutien sau cat de lung am parul. In ziua de azi totul este fizic si sperficial. Cu surle si trambite societatea noastra a incoronat opulenta, vanitatea si rautatea. Cavalerismul e un mit iar baietii care vor sa investeasca sentimente sunt o specie pe cale de disparitie. Fiecare pretendent iti este din start adversar. Dar de ce sa privesc partea goala a paharului , cand in pahar inca mai e o picatura delicioasa de speranta pe care o sorb cu sete. Sunt un actor nebun si asta imi ocupa tot timpul!