Ascult...

Ascult... Se aud greierii care imi canta serenade la geam... Simfonia naturii este estompata din ce in ce mai mult de vocea constiintei mele care urla la mine din toti plamanii spunandu-mi ca daca o s-o tin in ritmul asta iar o sa ajung la terapie de grup. Ascult... Tac... O las sa se certe singura. Stiu ca probabil facand de capul meu o sa ajung la vorbele ei dar nu ma simt bine pana nu ma dau singura cu capul de pereti sa simt cum ma doare. Sunt masochista. Timpul asta in care m-am tot lovit, m-a durut si iar m-am lovit si iar m-a durut m-a facut sa ma imprietenesc cu durerea si parca am intrat intr-un cerc vicios. Parca merg pe un culoar, vad usa din capat , dar cu cat merg mai mult cu atat iesirea mea se departeaza. ...Si raman suspendata undeva intre realitate si vis unde fiecare zi se repeta la nesfarsit si de fiecare data trec prin aceleasi esecuri simtind aceeasi durere. Ascult... Mi se aud bataile inimii care imi tin ritmul respiratiei in timp ce incerc sa ma concentrez pe o iesire. Totul pare atat de fals... Vorbele sunt ca baloanele de sapun, acum sunt eliberate si intr-o secunda se risipesc in vant fara sa mai aiba vreo semnificatie. Ce sa cred? Pe cine sa cred? Cine spune adevarul si cine minte? Asta ma face iar sa ascult... Si stau cu ochii inchisi ignorand orice gand care ma poate baga iar in labirint... Ascult si astept sentinta intre peretii reci ai constiintei mele.