Suntem fluturi

Sunt un fluture... Naiv si fragil. Intunericul imbaxit ma strange si ma sufoca. Vreau putina fericire, vreau sa respir din toti plamanii si sa simt ca sunt vie. Zbor prin pacla de negru si nu vad nimic in fata... Doar o pata minuscula... Alba... Straluceste! Si cu cat zbor mai repede spre ea cu atat se face mai mare si mai luminoasa si mai atragatoare si promitatoare. Simt cum inaintand intunericul ma slabeste din stransoare! Pot sa respir! Un val de emotii ma loveste... Sunt fericita! Mi-am gasit eliberarea! Sunt vie! Si in zborul meu frenetic ma lovesc de sursa fericirii mele... Si... Cad. In cadere incerc sa zbor din nou dar nu pot! Aripile imi sunt arse! Si tot cad si mi-e frica... Si plang! Si ma lovesc de pamant! E rece... Ud... Aripile ma ustura. De ce chiar cel care e sursa fericirii tale trebuie sa-ti arda aripile exact atunci cand te simti cea mai fericita creatura de pe pamant? Eram un fluture si am murit...