miercuri, 20 iulie 2011

Si ploua ploua ploua...

Cu siguranta ai mai trecut print-o zi d-aia in care totul merge prost de cum ai deschis ochii, sau de dinainte sa deschizi ochii, cand te certi cu toata lumea si toata lumea se cearta cu tine, cand esti indispus si nimeni nu te intelege, ti se mai strica si laptopul, si pe langa toate astea mai incepe si o ploaie d-aia torentiala cu tunete si fulgere chiar cand crezi ca totul e pe cale sa revina la normal si te face leoarca de parca ai iesit de sub dus... Mda... Ai ghicit! Ziua de 20 iulie 2011 a fost exact asa pentru mine! Nu de alta dar trebuia sa compensez cu ziua de ieri care a fost prea buna... Pfff... Si acum ce sa fac? Pai nu pot decat sa astept sa iasa zodia mea de sub influenta acestei planete atat de nefaste care mi-a guvernat ziua si sa sper ca maine va fi soare, tu o sa fi dragut din nou, toata lumea o sa-mi zambeasca si lumea mea va fi iar plina de culoare. Dar uneori, in unele din momentele astea imi alearga prin minte gandul ca poate lumea e mai putin colorata de cat o vad eu si ca poate nu e totul asa cum pare. In optimismetrul meu scade coloana de mercur si cad in butoiul cu depresie... Noroc ca stiu sa inot si ma tin strans de margine altfel as ajunge rapid la fund odata cu toate abitiile si sperantele mele. Dar ma bate pe umar datoria si imi spune ca in ritmul asta nu ajung nicaieri asa ca ma imbarbatez in stilul meu specific si imi pun pe fata un zambet fortat. Poate maine zambetul devine natural si nu trebuie sa ma mai straduiesc. Tastez frenetic apoi pentru un moment se lasa linistea... Si ascult melodia pe care mi-o canta natura la geam. E vantul care se joaca prin crengile salciei din gradina. Apoi ma gandesc: ce dracu?! Nu o sa stea lumea in loc pentru ca am eu o zi proasta! Lumea nu incepe si nu se termina cu problemele mele! Drept dovada am vantul care inca alearga si norii care sunt tot acolo dar macar nu mai ploua... Si poate ca maine vantul va fi mai bland, norii isi vor continua calatoria spre zone care chiar au nevoie de ei iar tu... Tu poate o sa fi ca ieri... Si de ce sper? Pentru ca in furtuna asta numai tu poti fi umbrela care sa ma apere de ploaie... Asta doar daca vrei...  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu