Singing in the rain

Am o salcie in gradina si stau si ma gandesc de cate ori biata planta a tot fost batuta de vant, de ploaie, i-au fost rupte crengile si amenintata cu transformarea intr-un butuc... Si uite ca inca sta curajoasa si mandra cu pletele lasate spre pamant si nu renunta si e doar o planta, e la baza lantului trofic. Eu sunt om, tu esti om, cu totii suntem oameni, fiinte supreme ale evolutiei inzestrate cu darul inteligentei si ne lasam daramati de o furtuna care oricum trece si "jos" nu e cel mai bun loc din sala de a admira "curcubeul". De ce sa te feresti, sa te acoperi si sa te strambi la atingerea picaturilor de ploaie cand poti lasa grijile, inhibitiile si parerile celorlalti deoparte si sa incepi sa te bucuri de faptul ca ploua? Daca ploua, danseaza in ploaie si atunci norii vor trece mai repede , iar cand va rasarii soarele iar curcubeul iti va oferii un spectacol incredibil tu vei fi in primul rand sa-l admiri. Prezentul nu e altceva decat o granita infinit de fina intre trecut si viitor, trecutul este amintire iar viitorul e ca o panza care asteapta colorata si tu ai pensulele si vopseaua. O viata ai si din cauza asta ai obligatia sa nu o dai in bara. Iti esti dator de a-ti crea cel mai  frumos viitor, ai dreptul de a fi un pic egoist si sarcina de a oferii un zambet celui ce are nevoie iar ceea ce oferi ti se va intoarce . Fi un trecator placut prin viata si colectioneaza zambete sincere iar atunci sigur vei avea un tablou colorat si unic. Stateam in ploaie si cineva a venit cu o umbrela. Multumesc!

"Te iubesc!"

Incet incet ma trezesc din amorteala. Numele meu e Zawadi. Sunt dragostea adolescentina iar umbra mi-e Naivitatea. Mi-am gasit un cuib nou, cam pustiu , in inima unei fete. Cand am ajuns acolo stateau la masa din centru , pe trei scaune scrijelite de vopsea in jurul unei mese vechi, trei persoane jucand poker. Stateau impreuna Trecutul, Teama si Nesiguranta aruncand priviri care mai de care mai lacome spre miza din cetrul mesei. Am pasit in camera si imediat si-au intors privirile catre mine. Indrazneala mea ii infuria si asta se simtea in tensiunea din privirile lor lacome. "Am venit sa-mi revendic sufletul!" le-am spus eu cu incredere. Trecutul s-a ridicat amenintator si a pasit apasat catre mine, cand a ajuns in dreptul meu i-am simtit respiratia grea si bolnavicioasa apoi mi-a spus: "Nu ai nimic de revendicat aici! Sufletul ei este al meu pentru ca pe mine ma iubeste si m-a iubit inca de cand ma numeam Prezent! Intoarce-te si pleaca!". Auzind aceste vorbe, Teama tasneste ca si arsa din scaunul prafuit: "Barosane, poate ca te increzi in stele, dar inca nu ai castigat runda asta! Sufletul ei este al meu! Am cea mai buna mana de pana acum!". Nesiguranta inca nu stia daca sa intervina sau nu dar vazand ca cei doi isi insuseau miza a scos un scancet tremurat si balbait: "Dragii mei tovarasi, sa nu ne pripim, inca nu am dat cartile pe fata! Trecutule, tu esti un caracter puternic, scapa de aceasta persoana si veniti sa ne terminam jocul!" Plin de incredere si cu un aer infumurat , Trecutul da sa ma imbranceasca peste prag dar exact atunci cand am crezut ca totul e pierdut, vine Dragostea urmata de Curaj si Nebunie , trece pe langa mine , il ucide pe trecut ramanand din el o amitire, umbra a ceea ce a fost. Nesiguranta vazand ca Trecutul a pierit, incearca sa ia sufletul si sa fuga dar o ajunge din urma Nebunia si o ucide pe loc. "Te rog, nu ma ucide! O sa traiesc la usa casei tale, iti voi fi caine de paza, voi face orice vrei dar nu ma ucide!" striga Teama printre rauri de lacrimi. " Iti las viata dar vei sta pentru totdeauna in umbra Curajului si il vei proteja de pericole!" ii spune Dragostea, iar Teama se supune. Apoi se intoarce spre mine si cu un glas parintesc imi spune: "Draga mea, asta este casa noastra, aici o sa locuim pentru totdeauna. Acel suflet ne va fi bunul cel mai de pret si il vom veghea. Usa ne va fi pazita de Nebunie si Curaj iar noi vom face din aceasta inima casa noastra cea mai frumoasa si primitoare." E dimineata... Ea se trezeste si in inima ei nu mai exista teama, regrete si nesiguranta. Simtea doar o imensa fericire. Se indragostise. Pune mana pe telefon, citeste din nou mesajul care cu o seara in urma o speriase. Scria: "Te iubesc!" . Un val de fericire a cuprins-o si nu intelegea de ce aseara aceleasi cuvinte o speriasera. "Si eu te iubesc!" - asa a luat nastere o dragoste care a trait in inimile lor toata viata.

My way

Viata fiecarui om e ca un traseu RATB. Sunt troleibuze care au trasee comune pe o anumita portiune de drum cu unele tramvaie, asa si vietile oamenilor, la un moment dat se intersecteaza iar apoi pot continua calatoria impreuna pana la depou sau rutele lor se pot despartii pe drum. Cand iubesti pe cineva si iti doresti sa fi acolo , pe traseul comun cu persoana aia pana la capat dar de fapt drumurile voastre merg separat si tu nu vrei asta, parca te intinzi sa mergi pe doua drumuri simultan dar cand cazi... Cand cazi te lovesti , te doare , plangi si parca te doare si mai tare cand vezi ca cel pentru care ai cazut nu se opreste din drumul lui sa te ridice si sa-ti ingrijeasca ranile. Mereu a fost asa si asa va fi mereu pentru ca oamenii iubesc si trec peste, cad si se ridica, se opresc si merg mai departe. Totul in viata este locomotie, miscare, un pas in fata celuilalt. Chiar si atunci cand ai impresia ca bati pasul pe loc, chiar si atunci mergi, inaintezi in varsta, in viata, in timp...  Totul este miscare si miscarea este totul. Te opresti cand ajungi la "depou".Am mers impreuna cu tine. A fost frumos : am ras mult, am plans, am injurat, m-am distrat, am calatorit, am invatat lucruri noi si am ajuns la punctul in care tu nu stii in ce parte te indrepti iar drumul meu are o destinatie concreta. Ne-am despartit. Nu pot spune ca nu am incercat sa ma intind intre doua carari. M-am intins si am mers asa pana cand distanta a fost prea mare si am cazut, si m-a durut, si am plans, si am injurat iar tu nu te-ai oprit sa-mi ingrijesti genunchii juliti, ti-ai continuat drumul haotic. M-am ridicat si am mers mai departe si am intalnit oameni care merg in aceeasi directie cu mine... Nu ma mai simt singura... Cel putin nu atat de singura cat m-am simtit atunci cand am fost cu tine. Esti o companie de drum tacuta si uneori plictisitoare iar eu am incercat sa vorbesc pentru amandoi, sa iubesc pentru amandoi, sa fac lucruri pentru amandoi... Dar sunt un singur om mic, nu pot face totul pentru amandoi. Eu merg inainte. Tu in ce directie mergi?